Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire remarcabilă în arhivele Universităţii din Bologna. Cea mai veche tora din lume

Descoperire remarcabilă în arhivele Universităţii din Bologna. Cea mai veche tora din lume

Descoperire remarcabilă în arhivele Universităţii din Bologna. Cea mai veche tora din lume
Sursa foto: Foto: ggpht.com
29 Mai 2013   •   16:37
Cea mai veche Tora din lume, datând cel mai probabil din secolul al XII-lea, a fost descoperită în arhivele Universităţii din Bologna, informează AFP.

Sulul, confecţionat din piele de oaie, are o lungime de 36 de metri şi o înălţime de 64 de centimetri. Acesta era clasat în arhivele universităţii italiene ca un document din secolul al XVII-lea şi cu un nume foarte simplu: "sulul numărul 2".

Descoperirea a fost făcută de profesorul de iudaism Mauro Perani, care a observat că textul din acel rulou nu era conform cu anumite modificări aduse Torei în secolul al XII-lea.

Ruloul fusese identificat şi catalogat în mod eronat de un arhivist în anul 1889.

Sulul face parte dintr-o serie de 30 de manuscrise evreieşti pe care profesorul Perani a început să le catalogheze în februarie. Ruloul se află într-o stare excelentă de conservare.

"Documentul este extrem de rar, pentru că, atunci când textul din Tora suferă vătămări, documentul îşi pierde caracterul sfânt şi nu mai poate fi utilizat. El este atunci distrus", a explicat expertul italian.

Expertul a mai precizat că zeci de mii de exemplare ale Torei au fost distruse de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cel mai vechi rulou al unei Tora cunoscut până în prezent datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea.

 

 

 

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close