Antena 3 CNN Life Știinţă Eşec pentru robotul Philae. Cercetătorii agenţiei spaţiale au făcut aseară anunţul

Eşec pentru robotul Philae. Cercetătorii agenţiei spaţiale au făcut aseară anunţul

Eşec pentru robotul Philae. Cercetătorii agenţiei spaţiale au făcut aseară anunţul
de O.P.    |    12 Dec 2014   •   07:12

Robotul Philae, care a fost plasat în noiembrie pe suprafaţa cometei Ciuriumov-Gherasimenko de sonda spaţială Rosetta, a eşuat în încercarea de a efectua un foraj în solul corpului spaţial, a anunţat, miercuri, un cercetător al agenţiei spaţiale franceze (CNES), transmite AFP.

"Din nefericire, robotul Philae a forat în gol şi va trebui să aşteptăm până în martie pentru ca bateriile sale să se reîncarce şi să îşi termine misiunea oprită pe 15 noiembrie", adică de a colecta eşantioane de materie din nucleul cometei "Ciuri" pentru a-i analiza compoziţia, a declarat, pentru AFP, Francis Rocard, responsabil al misiunii Rosetta în cadrul CNES.

"Responsabilul cu experimentul COSAC (care trebuie să analizeze eşantioanele de materie prelevate din nucleul cometei, n.r.) ne-a comunicat că nu a înregistrat niciun semnal la primele două încercări, iar în cazul celei de-a treia tentative a primit doar un semnal care arăta că procesul este în curs de desfăşurare... deci suntem aproape siguri" că nu a avut loc nicio prelevare de materie, a spus Rocard.

"Una dintre posibilităţi (pentru explicarea celui de-al treilea semnal, n.r.) este că un grăunte de materie de pe sol a căzut în cuptorul cu piroliză şi a putut fi analizat de instrumentul COSAC, dar un grăunte este prea puţin", a precizat cercetătorul CNES.

Burghiul trebuia să se deplaseze 560 de milimetri faţă de punctul de referinţă, să colecteze un eşantion de materie, să revină la punctul de plecare şi să transfere proba de materie în cuptorul în formă de cupă, permiţând astfel instrumentului COSAC să analizeze materia.

COSAC este dotat cu un spectometru de masă destinat identificării şi cuantificării compuşilor volatili, printre care se află şi molecule organice complexe prezente în eşantioanele de materie prelevate de la suprafaţa cometei şi încălzite până la 600 de grade Celsius în cuptoare de unică folosinţă.

COSAC a furnizat deja rezultate deoarece, potrivit cercetătorului german Fred Goesmann, analizele realizate asupra gazelor "mirosite" după primul contact al robotului Philae cu suprafaţa cometei au permis detectarea de molecule organice complexe care conţin cel puţin trei atomi de carbon.

"Compoziţia materiei solide de pe cometă nu este cunoscută în prezent. Credem că este vorba despre materie organică", a declarat Francis Rocard.


×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close