Viața chiar „strălucește”, potrivit unui experiment realizat de cercetători de la Universitatea din Calgary și Consiliul Național de Cercetare al Canadei, citat de Science Alert.
Un studiu neobișnuit, desfășurat pe șoareci și frunze ale unor plante din două specii diferite, a adus dovezi fizice directe ale unui fenomen straniu: așa-numiții „biofotoni”, particule extrem de slabe de lumină, dispar odată cu moartea organismului. Descoperirea sugerează că toate ființele vii, inclusiv oamenii, ar putea emite literalmente o lumină imperceptibilă, atâta timp cât sunt în viață.
La prima vedere, concluziile pot părea greu de crezut. Cercetările despre emisii electromagnetice biologice au fost adesea asociate cu teorii respinse sau cu idei pseudoștiințifice despre „aure” energetice. În plus, chiar și teoretic, lumina vizibilă produsă de procesele biologice ar trebui să fie atât de slabă încât să fie acoperită complet de radiațiile din mediul înconjurător și de căldura generată de metabolism.
Cu toate acestea, fizicianul Vahid Salari, de la Universitatea din Calgary, și echipa sa susțin că au reușit să observe exact acest fenomen: o emisie ultra-slabă de fotoni (UPE) provenită de la organisme vii, clar diferită de cea a organismelor moarte, dar și de la frunze de plante.
Ideea biofotonilor este una controversată. Se știe deja că anumite reacții biologice pot produce lumină vizibilă, cum este cazul chimiluminiscenței. De zeci de ani, cercetătorii au detectat emisii spontane de lumină, cu lungimi de undă între 200 și 1.000 de nanometri, provenind din celule vii extrem de diverse, de la țesut cardiac de vacă până la colonii bacteriene.
Una dintre cele mai plauzibile explicații pentru această radiație este activitatea speciilor reactive de oxigen, molecule produse de celulele vii atunci când sunt supuse stresului: căldură excesivă, toxine, agenți patogeni sau lipsa nutrienților. De exemplu, în prezența peroxidului de hidrogen, grăsimile și proteinele pot suferi reacții care „excită” electronii, iar la revenirea lor la starea inițială este emis un foton.
Dacă acest tip de lumină ar putea fi monitorizat de la distanță, ar exista potențialul unor metode complet noninvazive pentru evaluarea stării de sănătate a țesuturilor umane, a animalelor, culturilor agricole sau chiar a probelor bacteriene.
Pentru a vedea dacă fenomenul poate fi observat la nivelul unui organism întreg, nu doar în țesuturi izolate, cercetătorii au folosit camere extrem de sensibile (EMCCD și CCD) pentru a înregistra emisiile slabe de lumină ale unor șoareci, mai întâi în viață, apoi după moarte.
Patru șoareci imobilizați au fost plasați individual într-o cutie complet întunecată și observați timp de o oră. După ce au fost eutanasiați, procesul de imagistică a continuat încă o oră. Chiar și după moarte, corpurile au fost menținute la temperatura normală, pentru ca variațiile de căldură să nu influențeze rezultatele.
Diferența a fost clară: fotonii din spectrul vizibil erau prezenți atât înainte, cât și după moarte, dar numărul lor scădea semnificativ în perioada de după deces.
Experimente similare realizate pe frunze de gâscariță (Arabidopsis thaliana) și arbore-umbrelă pitic (Heptapleurum arboricola) au dus la concluzii la fel de puternice. Atunci când plantele au fost rănite sau expuse la substanțe chimice, zonele afectate au emis mai multă lumină, susținând ipoteza că speciile reactive de oxigen sunt sursa acestui „licăr” discret.
„Rezultatele noastre arată că zonele rănite ale frunzelor au fost semnificativ mai luminoase decât cele neafectate pe toată durata celor 16 ore de observație”, notează autorii studiului.
Cercetarea deschide drumul unor speculații fascinante: poate că această lumină abia perceptibilă, emisă de celulele aflate sub stres, va putea indica într-o zi cât de sănătos este un organism.
Studiul a fost publicat în revista The Journal of Physical Chemistry Letters.
Ştiri video recomandate
