Antena 3 CNN Life Știinţă Înainte de o eclipsă solară, copacii „vorbesc” între ei. Un nou studiu arată cum arborii bătrâni trimit informații către cei tineri

Înainte de o eclipsă solară, copacii „vorbesc” între ei. Un nou studiu arată cum arborii bătrâni trimit informații către cei tineri

B.N.
1 minut de citit Publicat la 15:28 09 Mai 2025 Modificat la 15:32 09 Mai 2025
eclipsa solara copaci
Înainte și în timpul eclipsei, activitatea bioelectrică a copacilor individuali a devenit „semnificativ” mai sincronizată, descrie studiul Foto: Getty Images (imagine cu caracter ilustrativ)

Molizii păstrează amintiri străvechi despre mediul lor și "comunică" între ei în orele premergătoare unei eclipse solare, sincronizându-și activitatea bioelectrică în timpul fenomenului rar, sugerează un nou studiu internațional, potrivit Space.com.

„Acum vedem pădurea nu ca pe o simplă colecție de indivizi, ci ca pe o orchestră de plante aflate în armonie”, a declarat unul dintre autorii studiului, Alessandro Chiolerio, de la Institutul Italian de Tehnologie și Universitatea din Vestul Angliei. Studiul a fost publicat pe 30 aprilie în revista Royal Society Open Science.

O echipă interdisciplinară formată din cercetători din Italia, Regatul Unit, Spania și Australia a dezvoltat senzori speciali pe care i-a plasat într-o pădure din munții Dolomiți din Italia. Dispozitivele au înregistrat în timp real activitatea bioelectrică a molizilor.

Înainte și în timpul eclipsei, activitatea electrică a copacilor individuali a devenit „semnificativ” mai sincronizată, au descoperit cercetătorii. Acest fenomen, spun ei, este o dovadă că pădurea este un sistem viu interconectat.

„Prin aplicarea unor metode analitice avansate - inclusiv măsurători de complexitate și teoria cuantică a câmpurilor - am descoperit o sincronizare dinamică mai profundă, până acum nedectată, care nu se bazează pe schimburile de materie dintre arbori”, a spus Chiolerio.

Arborii bătrâni au reacționat primii la eclipsă

Autorii spun că arborii mai bătrâni din pădure au reacționat primii la eclipsă, și că acest lucru sugerează că acești arbori sunt adevărate "bănci de informație" ai ecosistemului, capabile să acceseze experiențe trecute și să transmită informații către arborii mai tineri.

„Practic, urmărim faimoasul «world wide web» în acțiune!”, a declarat Monica Gagliano, de la Universitatea Southern Cross, Australia, și co-lider al studiului.

Gagliano a spus că descoperirile despre copacii mai bătrâni subliniază în special importanța conservării acestor copaci.

„Faptul că arborii mai bătrâni par să ghideze răspunsul colectiv al pădurii spune multe despre rolul lor ca bănci de memorie ale evenimentelor de mediu din trecut”, a spus Galiano.

„Această descoperire subliniază importanța critică a protejării pădurilor mai vechi, care servesc drept piloni ai rezistenței ecosistemului prin conservarea și transmiterea unor cunoștințe ecologice neprețuite”, a adăugat cercetătoarea.

×
Etichete: eclipsa de soare
Parteneri
x close