O nouă cercetare, bazată pe aproape 2.500 de genomuri umane, vine cu una dintre cele mai solide dovezi de până acum despre momentul în care oamenii moderni au ajuns pentru prima dată în Australia. Asta s-ar fi întâmplat în urmă cu aproximativ 60.000 de ani, iar traseul lor a fost mult mai complex și mai nuanțat decât se credea până acum, scrie Live Science.
Studiul, publicat vineri în revista Science Advances, folosește un set de date descris ca „fără precedent de mare”: 2.456 de genomuri aparținând unor populații aborigene din întreaga Oceanie.
Acesta pare să pună capăt dezbaterii dintre „cronologia scurtă”, care susținea că oamenii au ajuns în Australia acum 47.000-51.000 de ani, și „cronologia lungă”, care plasa sosirea lor în urmă cu 60.000-65.000 de ani. Rezultatele susțin fără echivoc varianta lungă.
Martin Richards, arheogenetician la Universitatea din Huddersfield și coautor al cercetării, spune că noile date vin în perfectă concordanță cu ceea ce arheologii și comunitățile aborigene spun de ani de zile.
„Acesta este cel mai cuprinzător studiu genetic de până acum și oferă suport solid pentru cronologia lungă mai degrabă decât pentru cronologia scurtă”, explică el.
Potrivit analizei, oamenii au început să se stabilească în nordul Australiei în urmă cu aproximativ 60.000 de ani, după ce au traversat de la Sunda – vechiul continent care includea actualele Indonezia, Filipine și Peninsula Malay – spre Sahul, paleocontinentul format din Australia, Tasmania și Noua Guinee.
Cercetătorii au folosit metoda „ceasului molecular”, care presupune că mutațiile ADN apar într-un ritm relativ constant. Comparând diferențele genetice dintre secvențe, echipa a putut estima momentul în care acestea s-au separat. Toate modelele statistice, atât cele bazate pe ADN mitocondrial, cât și pe cromozomul Y, indică aceeași perioadă: acum aproximativ 60.000 de ani.
Studiul arată însă și ceva neașteptat: oamenii nu au ajuns în Australia pe o singură rută, ci pe două trasee distincte, ambele în aceeași perioadă.
O parte a migratorilor ar fi venit pe la sud, trecând prin insulele din zona Indoneziei de astăzi, în timp ce un alt grup ar fi urmat o rută nordică, traversând dinspre aria care corespunde Filipinelor.
Cele două grupuri făceau inițial parte din aceeași populație care a părăsit Africa acum 70.000-80.000 de ani.
„Noi credem că s-au separat în timpul dispersiei către est, în Asia de Sud sau Asia de Sud-Est”, spune Richards.
Separarea ar fi avut loc cu 10.000-20.000 de ani înainte ca oamenii să ajungă pe continentul australian.
Una dintre cele mai puternice concluzii ale studiului este vechimea extraordinară a continuității genetice din regiune.
„Rezultatele noastre indică faptul că aborigenii australieni, împreună cu locuitorii din Noua Guinee, au cea mai veche ascendență neîntreruptă a oricărui grup de oameni din afara Africii”, afirmă Richards.
Această constatare vine în linie cu ceea ce multe comunități aborigene susțin de generații întregi despre legătura lor străveche cu pământul, marea, locurile sacre și tot ceea ce face parte din identitatea lor culturală.
Pe parcursul acestei migrații de mii de ani, oamenii moderni ar fi întâlnit și alte specii umane care populau Asia și Oceania.
Richards spune că este foarte posibil ca acești pionieri să se fi încrucișat cu Homo longi, Homo luzonensis și chiar cu enigmaticul Homo floresiensis – „hobbitul” preistoric descoperit pe insula Flores.
Deocamdată, nu se știe în ce măsură aceste interacțiuni au lăsat urme în ADN-ul populațiilor moderne, însă indiciile genetice sunt acolo.
Pentru arheologi, studiul are implicații majore. Adam Brumm, de la Universitatea Griffith din Australia, care nu a participat la cercetare, spune că datele genetice se aliniază excelent cu ceea ce se știa deja despre popularea timpurie a Sahulului.
„Dacă ar fi să pariez, și dacă aș avea pe ce, aș paria pe modelul cronologiei lungi”, afirmă el.
Helen Farr, arheolog la Universitatea din Southampton și coautoare a studiului, subliniază că aceste rezultate validează identitatea și istoria profundă a comunităților aborigene.
„Aceste date susțin o moștenire extrem de veche pentru aceste comunități”, spune ea.
În același timp, studiul confirmă ceva ce arheologia nu a putut demonstra până acum în mod direct: pentru a ajunge în Australia, oamenii au avut nevoie de cunoștințe maritime avansate și de tehnici de navigație care nu au fost păstrate în materialul arheologic, dar care au fost esențiale pentru supraviețuire.
Ştiri video recomandate
