O planetă aflată la 63 de ani lumină distanță de sistemnul nostru solar este de culoare albastră, asemeni Pământului – HD 189733b, așa cum a fost denumită de NASA, este una dintre cele mai apropiate exoplanete de noi și a putut fi văzută, cu telescopul Hubble, în timp ce își orbita steaua, conform NASA.
Spectrograful specializat al NASA a măsurat schimbările în culoarea luminii care vine dinspre planetă – înainte, în timpul și după trecerea în dreptul stelei sale – și a observat o scădere mică în cantitatea de lumină, dar și o schimbare de culoare.
„Am văzut că intensitatea luminii scade ușor în zona de albastru a spectrului, dar nu și în cea verde sau roșie”, spunea Frederic Pont, cercetător la Universitatea din Exetern, în Anglia, membru al echipei de cercetare la momentul în care s-a făcut descoperirea, în 2013.
„Asta înseamnă că obiectul care a dispărut era albastru”, a adăugat el.
Observațiile anterioare au demonstrat că lumina albastră era prezentă pe toată planeta, iar această observație a telescopului Hubble confirmă acest lucru.
Dacă am putea să o vedem direct, planeta ar arăta ca un punct mic și albastru, similar cu felul în care arată și Pământul din spațiu, la distanțe mari. Este celebră fotografia făcută Pământului de sonda Voyager-1 pe vremea când se afla la șase miliarde de kilometri distanță de planeta noastră – „Pale Blue Dot”.
![]()
Pale Blue Dot este o fotografie făcută pe 14 februarie 1990, când sonda Voyager-1 se afla la marginea Sistemului Solar. Pământul se vede ca un mic punct albastru în depărtare, dimensiunea fiind mai mică decât cea a unui singur pixel.
Condiții vitrege pe HD 189133b
Pe această turbulentă planetă, temperatura în timpul zilei este de aproximativ 1093 grade Celsius, plouă cu sticlă în lateral și vântul bate cu aproximativ 7300 de kilometri pe oră.
Culoarea albastru-cobalt vine nu din reflexia oceanului tropical așa cum se întâmplă pe Pământ, ci din atmosfera cețoasă și încinsă care conține nori groși plini de particule de siliciu.
Condensarea silicatelor în căldura intensă de pe această planetă formează mici bucățele de sticlă care cad sub formă de ploaie și dau, în lumină, culoarea albastră a planetei.
Hubble și alte observatoare au studiat intens atmosfera lui HD 189733b și au descoperit că vremea ei este schimbătoare dar toxică. Ea se înscrie într-o categorie bizară de planetă numit „Jupiteruri fierbinți” care orbitează periculos de aproape stelele lor.
Planeta a fost descoperită în 2005 și se află la aproximativ 4,6 milioane de kilometri de steaua ai, atât de aproape încât este blocată gravitațional – o jumătate se află mereu cu fața spre stea, în timp ce cealaltă este în întuneric permanent.