Antena 3 CNN Life Știinţă Studiu alarmant. Zăpada a început să dispară din Elveţia, inclusiv din Alpi

Studiu alarmant. Zăpada a început să dispară din Elveţia, inclusiv din Alpi

Studiu alarmant. Zăpada a început să dispară din Elveţia, inclusiv din Alpi
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    13 Sep 2018   •   17:29

Zăpada a început să dispară din Elveţia, ţară identificată tradiţional cu câmpurile înverzite şi dealurile acoperite de zăpadă, care au atras generaţii de schiori şi de excursionişti, se arată într-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Geneva.

Rezultatele studiului arată că zonele unde ninge puţin sau aproape deloc reprezintă 44 % din teritoriul ţării în perioada 2005-2007, comparativ cu 36 % în deceniul 1995 şi 2005.

Această diferenţă implică o creştere cu 5.200 kilometri pătraţi a suprafeţei unde se poate afirma cu certitudine că zăpada este o raritate, potrivit acestei investigaţii realizate în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.

Efectele încălzirii planetare sunt deja perceptibile în această ţară: topirea gheţarilor, recrudescenţă a perioadelor de secetă şi episoade mai frecvente de caniculă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: zapada Elvetia alpi ninsoare studiu
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close