Owen Cooper, starul serialului „Adolescence”, a intrat în istorie la doar 15 ani, devenind cel mai tânăr actor care a câștigat un Emmy pentru cel mai bun rol secundar într-o miniserie. Actorul avea doar 14 ani când a fost filmată producția, aceasta fiind prima sa apariție profesionistă pe ecran, scrie The Guardian.
În serial, Cooper îl interpretează pe Jamie, un adolescent arestat pentru uciderea unei colege de clasă. „Adolescence” a fost un fenomen global, strângând 140 de milioane de vizualizări pe Netflix în primele trei luni de la lansare. Fiecare episod a fost filmat într-un singur cadru continuu, iar povestea a declanșat o amplă dezbatere internațională despre legătura dintre cultura online a „incelilor” și violența din lumea reală.
„Sincer, când am început cursurile de actorie acum câțiva ani, nu mă așteptam să fiu nici măcar în Statele Unite, cu atât mai puțin aici”, a declarat Cooper pe scenă. El și-a mulțumit familiei, dar și colegilor săi, cu un omagiu special pentru actorul și co-creatorul serialului, Stephen Graham: „Numele meu e pe acest premiu, dar el aparține, de fapt, celor din spatele camerei, lui Stephen și întregii distribuții.”
Cooper devine astfel unul dintre cei mai tineri laureați din istoria Emmy-urilor. Recordul absolut îi aparține actriței Roxana Zal, care avea 14 ani în 1984 când a câștigat pentru rolul din filmul de televiziune Something About Amelia.
Tânărul actor a concurat la această categorie cu colegul său din „Adolescence”, Ashley Walters, dar și cu Javier Bardem (Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story), Bill Camp și Peter Sarsgaard (Presumed Innocent), precum și cu Rob Delaney (Dying for Sex).
Înaintea ceremoniei, Cooper spusese că își dorește să-l întâlnească pe nominalizatul Jake Gyllenhaal. Dorința i s-a împlinit pe covorul roșu, unde actorul i-a oferit un cadou surpriză: o „rață norocoasă”, identică cu cea pe care un prieten i-o trimisese lui Gyllenhaal când a fost nominalizat la Oscar pentru Brokeback Mountain. „E doar o ‘rață norocoasă’ pe care să o ții în buzunar”, i-a spus acesta. „Îți aduce un pic de noroc.”
La gala de duminică, „Adolescence” a dominat categoriile dedicate miniseriilor, câștigând: cel mai bun serial limitat, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, dar și premii pentru interpretare – cel mai bun actor într-o miniserie pentru Stephen Graham, care joacă rolul tatălui lui Jamie, Eddie, și cea mai bună actriță în rol secundar pentru Erin Doherty, care o interpretează pe psihologa ce îl evaluează pe Jamie într-un centru de detenție juvenilă.
„Nu ne-am așteptat niciodată ca mica noastră producție să aibă un impact atât de mare”, a spus Graham, primind Emmy-ul pentru scenariu alături de co-creatorul și scenaristul Jack Thorne.