Antena 3 CNN Life Travel Cel mai mare hotel de la Marea Baltică se deschide în Polonia. Are 13 etaje și 1.240 de camere, dar nu toate sunt gata

Cel mai mare hotel de la Marea Baltică se deschide în Polonia. Are 13 etaje și 1.240 de camere, dar nu toate sunt gata

G.M.
2 minute de citit Publicat la 15:54 07 Iun 2026 Modificat la 15:56 07 Iun 2026
hotel in polonia
Cel mai mare hotel de la Marea Baltică se deschide în Polonia. FOTO: Gołębiewski Pobierowo

Cel mai mare hotel de pe litoralul Mării Baltice urmează să se deschidă în stațiunea poloneză Pobierowo, însă inaugurarea vine cu o problemă, pentru că doar o parte dintre camere sunt finalizate, scrie Euronews.

Potrivit BILD, hotelul își va deschide porțile pentru oaspeți miercurea viitoare. Complexul are o suprafață de 180.000 de metri pătrați, 13 etaje și  1.240 de camere, fiind considerat cel mai mare hotel de pe coasta baltică.

Pobierowo este o stațiune cu aproximativ 1.000 de locuitori și se află la doar o jumătate de oră de insula de vacanță Usedom.

Hotelul de cinci stele aparține lanțului Gołębiewski. Camerele pot fi deja rezervate, iar prețurile pornesc de la 350 de euro pe noapte. Pentru un apartament, tariful poate ajunge până la 900 de euro pe noapte.

Dintre cele 1.240 de camere, doar 500 sunt însă complet finalizate. Camerele au o suprafață de 50 de metri pătrați, multe dintre ele au balcon, dar nu toate oferă vedere la mare.

Directorul de marketing Marta Maslowska spune că, numai în primele 24 de ore, au fost făcute peste 2.000 de rezervări.

Nu toți turiștii vor putea însă admira mega-hotelul în această vară. Cei care reușesc să rezerve o cameră vor avea plaja de la Marea Baltică la doar 150 de metri de hotel.

Chiar în fața hotelului se află o piscină cu o lungime totală de 104 metri și o lățime de 60 de metri. Iar acesta nu este singurul punct de atracție. Oaspeții vor avea la dispoziție un parc acvatic, piscine interioare, jacuzzi, o zonă pentru copii și saună, precum și tobogane de apă și o salină.

Nu este încă sigur dacă toate atracțiile vor fi gata la timp. Potrivit BILD, pe lângă zona de wellness, hotelul pregătește și activități pentru cei dornici de aventură, precum pereți de escaladă, cinematograf, bowling, supermarket, terenuri de volei, discotecă și programe de divertisment pentru copii.

Iubitorii de muzică se vor putea bucura de muzică live la pian, interpretată de un pianist în holul hotelului.

Mega-hotelul a fost proiectul lui Tadeusz Gołębiewski. Acesta și-a început cariera ca producător de vafe, apoi, în 1972, a fondat compania de biscuiți Tago, iar mai târziu a construit un imperiu hotelier.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close