Roma a dezvăluit pentru prima dată publicului ceea ce arheologii consideră a fi cel mai mare mozaic mural roman descoperit până acum. Lucrarea, veche de aproximativ 2.000 de ani, se află sub Colina Oppiană, în apropierea Colosseumului, și a fost restaurată în cadrul unui amplu proiect desfășurat timp de 14 ani, potrivit CNN.
Mozaicul, numit „Marele Mozaic”, are aproximativ 10 metri înălțime și 16 metri lățime.
Potrivit arheologilor, lucrarea datează din secolul I d.Hr., însă nu este clar dacă a făcut parte din Domus Aurea, fastuoasa reședință construită de împăratul Nero, sau dacă a aparținut inițial unei locuințe private pe care împăratul a integrat-o ulterior în complexul său.
„Estimăm că este cel mai mare mozaic mural descoperit vreodată în lumea romană și încă săpăm pentru a vedea unde se termină”, a declarat arheologul Francesco Pacetti la prezentarea lucrării, potrivit sursei citate.
![]()
Arheologii au recuperat acum o parte din mozaic, care ilustrează o scenă colorată. Cealaltă parte fusese descoperită inițial în timpul săpăturilor din anii 1990, însă nu a putut fi recuperată.
Zona în care a fost descoperit mozaicul se află în apropiere de Colosseum.
Detaliile care i-au fascinat pe arheologi
Una dintre cele mai spectaculoase părți ale ansamblului prezintă o așezare portuară fortificată, care este văzută de sus.
Imaginea include piețe publice, turnuri, clădiri și alte elemente arhitecturale, însă specialiștii nu știu deocamdată dacă este vorba despre un oraș real sau despre unul imaginar.
„Ar putea fi un loc real sau un oraș imaginar, nu suntem siguri”, a spus Pacetti, unul dintre arheologi.
Mozaicul este format predominant din nuanțe de albastru și maro, iar scenele reprezentate creează impresia unei adevărate reprezentații teatrale. În partea superioară apar personaje de dimensiuni aproape naturale, printre care un filosof cu barbă, un centaur și un poet tânăr.
O descoperire ascunsă sub Roma
După descoperirea surprinzătoare, autoritățile din Roma au anunțat că va fi amenajat un nou spațiu în zona Băilor lui Traian.
În prezent, accesul este limitat pentru a proteja operele fragile.
Vizitele vor fi organizate în grupuri mici, iar cercetările arheologice vor continua pentru a determina cât de mare este, de fapt, mozaicul și ce alte vestigii ar putea fi ascunse în subteran.