Antena 3 CNN Life Travel Expoziție sub apă unică în România, la Dalnic: Zece biserici sunt prezentate într-o galerie aflată la 3 metri adâncime

Expoziție sub apă unică în România, la Dalnic: Zece biserici sunt prezentate într-o galerie aflată la 3 metri adâncime

Mia Lungu
3 minute de citit Publicat la 16:57 21 Iul 2026 Modificat la 16:57 21 Iul 2026
expozitie foto biserici unica romania scufundari sub apa dalnic covasna
Expoziție fotografică sub apă unică în România, la Dalnic, în Covasna. Sursa foto: Kolos Szabo via Facebook

O galerie de artă neobișnuită poate fi vizitată în această vară la lacul de scufundări din localitatea Dalnic, unde zece fotografii cu biserici reprezentative din județul Covasna au fost amplasate sub apă, la o adâncime de aproximativ trei metri.

Proiectul, realizat de My Lake în colaborare cu Visit Covasna, își propune să promoveze patrimoniul cultural al județului printr-o experiență turistică inedită, spune inițiatorul acestuia, Szabo Kolos.

„Anul acesta avem zece poze cu zece biserici din județul Covasna, sub apă la 3 metri adâncime (...) Aceasta este a doua ediție a galeriei subacvatice pe care o avem la Dalnic și sperăm că vom continua și anii viitori (...) Anul trecut au fost 12 poze din locuri frumoase, renumite din acest județ (...)

De regulă, majoritatea oamenilor care vin la lacul de scufundări de la Dalnic nu sunt din județul Covasna, vin din Mureș, din București, Brașov, etc și, împreună cu Visit Covasna, ne-am hotărât să promovăm locurile frumoase din acest județ și prin intermediul acestei galerii.

Scopul nostru este ca turiștii care vin aici, la scufundări și văd pozele de sub apă, să meargă să viziteze bisericile, dar și alte atracții din zonă. Practic, toate aceste fotografii îi motivează să meargă mai departe (...) Avem legătură directă cu preoții, iar turiștii pot merge ca să viziteze acele biserici pe care le-au văzut înainte sub apă”, a declarat, pentru Agerpres, Szabo Kolos.

Cum se poate „vizita” galeria subacvatică

Imaginile pot fi admirate doar de către participanții la sesiunile de scufundare organizate la lac, dar și cei care nu vor să se scufunde pot lua parte la diverse alte programe educative sau de divertisment organizate pe malul acestuia.

„Pozele, după cum spuneam, sunt sub apă, iar cine vrea să le vadă trebuie să participe la acest program de scufundări care ține două ore, două ore și jumate, în care facem turul lacului sub apă, unde avem tot felul de surprize, inclusiv un bar subacvatic.

E un program de circa două ore, două ore și jumătate în care fac un instructaj, explic cum funcționează echipamentul de scufundare, explic care sunt măsurile de siguranță și după aceea coborâm”, a mai spus Szabo Kolos.

Acesta a precizat că numeroși vizitatori ajung la Dalnic doar pentru a-l cunoaște și a afla povestea acestui loc.

Unde este Dalnic

„Foarte mulți vin la noi, la lac și nu doresc să se scufunde, vor doar să povestească cu mine, să-mi audă povestea și, desigur, și ei sunt bineveniți, pentru că am deschidere să le povestesc despre toate proiectele noastre, inclusiv despre galeria de sub apă și programul 'Experience for All'”, a mai spus acesta.

Kolos a dobândit pasiunea pentru scufundări de la tatăl său, Szabo Jeno, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a amenajat lacul artificial din localitatea Dalnic, aflată la jumătatea distanței dintre Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, și a înființat aici un centru de cercetări subacvatice și terapie alternativă pentru copiii cu deficiențe.

În timpul studenției, Szabo Jeno a lucrat cu celebrul oceanograf Jacques Ives Cousteau într-o expediție ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, iar în 2007 a colaborat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia și a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close