Antena 3 CNN Life Travel Harta interactivă pe care poți explora mii de castele și palate din întreaga lume. Câte sunt din România și care este primul în top

Harta interactivă pe care poți explora mii de castele și palate din întreaga lume. Câte sunt din România și care este primul în top

G.M.
2 minute de citit Publicat la 08:41 12 Aug 2026 Modificat la 08:41 12 Aug 2026
castelul bran
Castelul Bran ocupă primul loc în clasamentul obiectivelor românești. FOTO: Getty Images

95 de castele, cetăți, palate și sit-uri arheologice din România sunt prezentate pe Castlemap, o platformă interactivă care reunește mii de construcții istorice din întreaga lume. Castelul Bran ocupă primul loc în clasamentul obiectivelor românești și poziția 35 la nivel mondial, fiind urmat de Palatul Parlamentului și Castelul Peleș.

Potrivit paginii dedicate României, harta cuprinde 46 de castele, 26 de cetăți și fortificații, 11 palate și reședințe, precum și 12 sit-uri din țara noastră.

Construcțiile prezentate acoperă peste 20 de secole de istorie. Cel mai vechi obiectiv românesc datat în atlas este ansamblul Cetăților Dacice din Munții Orăștiei, ridicat în jurul anului 50 înainte de Hristos.

La polul opus se află Palatul Parlamentului, a cărui construcție a început în perioada comunistă, în 1985.

Printre cele mai cunoscute obiective din România incluse pe hartă se mai află Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, Cetatea Poenari, Palatul Cotroceni, Castelul Pelișor, Castelul Cantacuzino, Palatul Mogoșoaia și Cetatea Râșnov.

Mii de construcții istorice, pe aceeași hartă

Castlemap este o platformă gratuită prin intermediul căreia turiștii pot explora 7.045 de castele, cetăți, palate și ruine din 140 de țări. Fiecare obiectiv este marcat pe hartă și dispune de o pagină cu fotografie, localizare exactă și o scurtă prezentare istorică, scrie GZT.

Platforma nu încearcă să inventarieze toate fortificațiile existente în lume. Dezvoltatorii au selectat obiectivele considerate importante și suficient de bine documentate, pentru ca harta să rămână ușor de folosit chiar și în regiunile cu mii de castele și cetăți.

Pentru ca o construcție să poată fi inclusă, aceasta trebuie să aibă coordonate exacte, o fotografie reală și un articol pe Wikipedia. 

Datele despre construcții, coordonatele și perioadele de întemeiere sunt preluate din Wikidata, fotografiile provin din Wikimedia Commons, iar prezentările istorice sunt realizate pe baza articolelor Wikipedia.

Sistemul consultă, pe lângă ediția în limba engleză, alte 22 de ediții lingvistice ale Wikipedia. Astfel, pot fi incluse și obiective care nu au un articol în engleză, dar sunt bine documentate într-o altă limbă.

Spania are cele mai multe obiective pe hartă

Spania este țara cu cele mai multe construcții incluse în atlas, având 500 de obiective. Este urmată de Germania, cu 475, Franța, cu 456, Italia, cu 416, și Polonia, cu 360. Anglia este reprezentată prin 315 obiective, iar Japonia prin 296.

Marele Zid Chinezesc este construcția prezentă în cele mai multe ediții lingvistice ale Wikipedia. Clasamentul general de popularitate al platformei folosește însă o formulă care combină numărul edițiilor Wikipedia în care apare fiecare obiectiv cu datele reale de audiență ale paginilor.

Platforma include și jocul CastleGuessr. În fiecare zi este ales unul dintre cele mai cunoscute 500 de obiective din atlas, iar utilizatorii au la dispoziție șase încercări pentru a-l identifica. După fiecare răspuns greșit, jocul oferă indicii despre distanța și direcția până la locul corect.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close