Pasagerii care călătoresc cu Emirates vor putea dormi mai ușor în clasa Economy, fără să mai aibă nevoie de o pernă specială pentru gât. Compania aeriană a prezentat U-Dream, o nouă tetieră care susține capul și gâtul și împiedică înclinarea acestora în față sau într-o parte în timpul somnului, scrie Euronews.
Odihna într-un scaun de avion poate fi dificilă, în special în clasa Economy și pe zborurile lungi. Mulți pasageri cumpără măști pentru ochi și perne pentru gât în încercarea de a dormi mai confortabil.
Emirates susține că noua tetieră U-Dream poate elimina nevoia folosirii unei perne de călătorie. Aceasta este prevăzută cu două laterale flexibile, care pot fi reglate în jurul capului și gâtului. În acest fel, capul pasagerului este susținut și nu mai cade în față sau într-o parte atunci când acesta adoarme.
Potrivit companiei, Emirates este prima companie aeriană din lume care introduce acest tip de tetieră.
![]()
FOTO: emirates.com
Pe ce avioane va fi instalată tetiera U-Dream
Noua dotare va fi introdusă treptat pe toate avioanele Airbus A350 ale Emirates, precum și pe majoritatea aeronavelor Airbus A380 și Boeing 777 din flota companiei.
Până în prezent, trei avioane A350 au fost echipate cu tetiera U-Dream. Compania intenționează ca întreaga flotă de Airbus A350 să beneficieze de această dotare până la sfârșitul anului.
Începând din 2027, tetierele vor fi instalate și pe avioanele A380 și Boeing 777 care trec prin procesul de modernizare.
Sir Tim Clark, președintele Emirates Airline, a declarat că noua tetieră va îmbunătăți considerabil confortul pasagerilor din clasa Economy, în special pe cursele de lungă durată.
"Emirates caută permanent modalități de îmbunătățire a experienței clienților, iar noi am găsit o soluție pentru a crește semnificativ confortul pasagerilor din clasa Economy, mai ales al celor care călătoresc pe distanțe lungi", a afirmat el.
Potrivit reprezentantului companiei, U-Dream "schimbă regulile jocului" pentru persoanele care vor să doarmă în timpul zborului, deoarece oferă susținere completă gâtului. "Nu mai sunt necesare pernele pentru gât. Este o altă inovație care demonstrează angajamentul nostru față de clienți și consolidează poziția clasei noastre Economy drept cea mai bună", a adăugat Tim Clark.
Companiile aeriene caută noi soluții pentru confortul pasagerilor
Emirates nu este singura companie aeriană care încearcă să îmbunătățească experiența călătorilor din clasa Economy.
Compania americană United Airlines a anunțat că va introduce în zona Economy Plus rânduri fără scaun la mijloc. Pasagerii vor beneficia astfel de mai mult spațiu pentru brațe și de o masă comună amplasată între cele două locuri. Anterior, United prezentase și așa-numitele "rânduri de relaxare", în care scaunele pot fi transformate într-un pat.
Air New Zealand a lansat, la rândul său, paturi supraetajate pentru pasagerii curselor foarte lungi. Acestea pot fi rezervate și folosite pentru intervale de câte patru ore.