Antena 3 CNN Life Travel Un oraș din Italia își schimbă numele ca să fie mai atractiv pentru turiști

Un oraș din Italia își schimbă numele ca să fie mai atractiv pentru turiști

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 23:35 23 Mar 2026 Modificat la 23:35 23 Mar 2026
GettyImages-1204873236
Oraşul are 6.800 de locuitori şi se află pe Riviera Italiană / sursă foto: Getty Images

Oraşul italian de coastă Vallecrosia îşi va schimba numele în Vallecrosia al mare astfel încât turiştii să înţeleagă mai lesne că este amplasat la malul mării, au decis cetăţenii în urma unui referendum ale cărui rezultate au fost publicate luni, informează DPA, potrivit Agerpres.

Oraşul, care are 6.800 de locuitori şi se află pe Riviera Italiană, în apropiere de graniţa cu Franţa, a purtat timp de secole denumirea simplă Vallecrosia. Oraşul datează din epoca romană şi a fost menţionat în Evul Mediu.

Circa 55% dintre cetăţenii oraşului au aprobat modificarea sugerată de pimarul Fabio Perri, care şi-a început mandatul anul trecut. Edilul era supărat că particula ''valle'' din denumirea oraşului făcea motoarele de căutare să localizeze oraşul în interiorul continentului, în ciuda lungii sale promenade de-a lungul mării.

Nu vor exista alte schimbări - codul poştal şi stema oraşului vor rămâne aceleaşi. În schimb, municipalitatea şi-a triplat bugetul pentru turism anul acesta.

Regiunea de coastă la Mare Ligurică, unde este amplasată Vallercrosia, este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close