La prima vedere, împrejurimile satului polonez Pniewo par obișnuite. Peisajul tipic regiunii Lubusz Voievodat: câmpuri galbene de cultturi, cer senin, ici-colo câte o fâșie de pădure. Totul pare liniștit, însă sub pământ se ascunde o istorie întunecată – un oraș subteran nazist. Festungsfront Oder-Warthe-Bogen, cunoscut și drept Ostwall, este un complex subteran fortificat construit înainte de Al Doilea Război Mondial, în încercarea lui Adolf Hitler de a securiza frontiera de est a Germaniei împotriva Poloniei și Uniunii Sovietice, scrie CNN.
Întins între râurile Oder și Warta, care astăzi formează parte din granița polono-germană, ansamblul a rămas în mare parte intact: un labirint de tuneluri, stații de cale ferată subterane, instalații de luptă și puțuri uriașe pe o lungime de aproape 30 de kilometri.
Astăzi, vizitatorii pot coborî în această realizare uitată a ingineriei militare. Soldații care au ocupat odinioară buncărele au dispărut de mult, la fel și petrecăreții anilor ’80–’90, care au lăsat graffiti pe pereți. Noii locatari sunt însă cu totul alții.
› Vezi galeria foto ‹
După ce naziștii au abandonat complexul în 1945, liliecii au descoperit tunelurile și le-au transformat în loc de hibernare. În fiecare toamnă, până la 40.000 de exemplare sosesc aici din toată Europa Centrală, formând una dintre cele mai mari colonii de lilieci de pe continent.
Povestea Ostwall a început în anii ’30, odată cu consolidarea puterii lui Hitler și cu programul său de remilitarizare, în disprețul tratatelor ce puseseră capăt Primului Război Mondial.
Strategii săi considerau că așa-numita „Poartă a Lubuszului” – teritoriul dintre Oder și Warta, atunci parte a Germaniei – trebuia fortificată pentru a proteja Berlinul. În 1935, planurile pentru „Arcul Fortificat” erau gata, iar Hitler însuși a venit la Wysoka pentru a susține proiectul. Lucrările au început în 1936.
Ambiția era uriașă: o linie defensivă de aproape 80 km, planificată să fie finalizată în 1951. Chiar și neîncheiat, complexul se număra printre cele mai avansate fortificații ale vremii. Doar secțiunea centrală a necesitat peste 50.000 metri cubi de beton și putea adăposti zeci de mii de soldați.
Dar prioritățile s-au schimbat. În 1938, Germania și-a îndreptat atenția spre Franța, iar lucrările au fost oprite. După invadarea Poloniei, în 1939, menirea strategică a Ostwall s-a estompat. În ianuarie 1945, în fața ofensivei sovietice, linia a căzut în doar trei zile. Complexul subteran a fost abandonat. Armata poloneză l-a menținut pentru o vreme, dar în anii ’60, din cauza costurilor, a fost lăsat din nou în paragină.
În prezent, Ostwall trăiește o a doua viață. Cu sprijin european și entuziasm local, complexul a fost transformat într-o destinație turistică. În 2011, s-a deschis Muzeul Regiunii Fortificate Międzyrzecz, care valorifică aproximativ 30 km de tuneluri în secțiunea centrală.
La exterior, intrarea arată bizar, cu cupole verzi în formă de ciuperci. Înăuntru, aerul e rece și umed. „Naziștii au gândit complexul pentru șederi îndelungate, așa că totul e construit pentru a fi cât mai locuibil”, explică Mikolaj Wiktorowski, ghid al muzeului și pasionat de istorie locală.
Viața subterană a fost reconstituită parțial: manechine în uniforme stau de pază în birouri, dormitoare sau lângă toalete, reconstituind rutina garnizoanei dispărute. Momentul cel mai spectaculos îl oferă puțul principal – o deschidere uriașă care coboară adânc în pământ. Scara de acces, construită cu precizia caracteristică megastructurilor naziste, duce spre un tunel central larg, prevăzut cu șine de tren și conducte.
Coborât la 40 de metri sub pământ, în coridoare suficient de late pentru trenuri și vehicule militare, experiența este deopotrivă impresionantă . Atmosfera amintește de jocuri video post-apocaliptice precum Fallout sau The Last of Us.
Nu există mutanți sau zombii, dar liliecii pândesc în umbră. Nu se știe exact când au colonizat tunelurile, însă din anii ’70 cercetătorii au început să monitorizeze coloniile. În prezent, 12 specii hibernează aici. „Liliecii au găsit aici o temperatură stabilă și intră prin buncărele de la suprafață sau prin puțurile de ventilație”, explică Wiktorowski. „În perioada de hibernare, din toamnă târziu până iarna, numărul lor poate depăși 40.000.”
Vizitatorii le simt imediat prezența: unii zboară brusc în întuneric, scoțând țipete ascuțite, alții atârnă nemișcați de bolți. În sezonul de hibernare, accesul turiștilor este restricționat pentru a le oferi liniște.
Nu doar liliecii au revendicat Ostwall. În a doua jumătate a secolului XX, tunelurile au devenit locul de întâlnire al unei subculturi cunoscute ca „Oamenii din Buncăr”. Mișcarea a început aici, spune Wiktorowski: „A apărut la începutul anilor ’80 și a atins apogeul la finalul anilor ’90.” Adepții organizau rave-uri, petreceri, chiar nunți în acest loc improbabil. Dar labirintul era periculos: cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața, căzând în puțuri sau în incendii provocate de neglijență.
Graffiti-ul lăsat în urmă – declarații de dragoste, desene obscene, sloganuri anticomuniste – acoperă pereții și dau culoare coridoarelor cenușii. „Graffiti-urile sunt sufletul acestui loc”, spune ghidul, care le fotografiază și speră să publice o carte. „Fără ele, am avea doar niște pereți goi și lipsiți de viață.”
Între tuneluri și podgorii
Vizitatorii muzeului pot alege între trei trasee: „scurt” (1,5 ore), „lung” (2,5 ore) și „extrem” (între 3 și 8 ore). Există și opțiuni suplimentare: o plimbare cu trenul electric subteran sau o cursă cu transportorul blindat sovietic BTR-152, pentru un plus de adrenalină.
Muzeul este astăzi cea mai vizitată atracție a regiunii Lubusz. Însă zona oferă și alte surprize.
Capitala Zielona Góra este supranumită „Toscana poloneză”, datorită podgoriilor și peisajelor sale. În fiecare septembrie, Festivalul Vinului Winobranie celebrează producția celor 40 de crame locale.
Iar lângă orașul Świebodzin se ridică impunătoare statuia lui Iisus Hristos, considerată cea mai înaltă din lume: 52,5 metri, cu aproape 3 metri mai mult decât celebra sa replică din Rio de Janeiro.
Într-un spațiu relativ restrâns, vizitatorul poate trăi experiențe contrastante: o coborâre în tunelurile naziste, întâlnirea cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, contemplarea uriașei statui a lui Hristos și, la final, un pahar de vin local.
Ştiri video recomandate
