Antena 3 CNN Life Un bărbat spune că inteligența artificială l-a ajutat să afle ce problemă avea, după ce medicii nu i-au găsit diagnosticul

Un bărbat spune că inteligența artificială l-a ajutat să afle ce problemă avea, după ce medicii nu i-au găsit diagnosticul

R.M.
1 minut de citit Publicat la 08:00 21 Feb 2026 Modificat la 08:00 21 Feb 2026
barbat doctor
Doctorii nu i-au oferit un diagnostic clac / sursă foto: Getty Images

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Germania susține că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii nu au reușit să-i explice simptomele severe pe care le avea deja de ceva timp. 

Michael Hellmich a început să aibă probleme de sănătate din martie 2023. Pentru că durerile erau din ce în ce mai puternice, acesta a mers la spital, însă doctorii nu i-au oferit un diagnostic clar, spunându-i că analizele nu au indicat nimic neobișnuit. 

Cu toate acestea, starea lui era aceeași. În lunile următoare, Michael se simțea la fel de rău și a mers la mai mulți medici, în speranța că va primi în final un diagnostic, potrivit publicației germane Die Ziet.

Fără rezultat. Abia în anul 2024, medicii au descoperit meningită și un anevrism, dar amețelile și starea generală proastă au persistat.

Ulterior, bărbatul a suferit și un accident vascular cerebral și a solicitat de urgență o ambulanță.

„A fi nevoit să te confrunți cu posibilitatea de a fi mort este traumatizant”, spune el. Dezamăgit de sistemul medical, Hellmich a decis să caute singur răspunsuri.  

Medicul i-a prescris medicamentul recomandat de ChatGPT

„Doctorii au o asemenea disonanță cognitivă”, spune el. 

Astfel, acesta începuse să se informeze cu ajutorul inteligenței artificiale.

Bărbatul susține că i-a spus chatbotului să-i explice ca unui copil de 5 ani, apoi ca unuia de 10.

ChatGPT i-a sugerat investigații suplimentare, inclusiv RMN și analize specifice. Bărbatul s-a consultat cu medicul de familie și a urmat recomandările.

Ulterior, a introdus datele în chat-ul respectiv.

Inteligența artificială i-a recomandat un medicament, iar bărbatul a mers la medicul de familie. Acesta a fost de acord să îi prescrie tratamentul. La scurt timp după administrare, simptomele s-au ameliorat.

„Niciunul dintre doctori nu a putut să-mi explice de ce”, afirmă el.

„Eram sigur că voi muri”, a mai adăugat el.

Katharina Larisch, medic specialist în medicina muncii, a vorbit despre acest caz și susține că un astfel de sistem „poate compara informațiile disponibile despre boli rare foarte specifice care corespund simptomelor” și că „poate găsi acul în carul cu fân”.

Cu toate acestea, specialiștii avertizează că inteligența artificială poate genera și informații eronate, motiv pentru care recomandă consultarea cu un medic specialist.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close