Un mic stat sat spaniol, complet abandonat, situat în regiunea Cantabria, a fost scos la vânzare cu suma de 380.000 de euro. Porcieda se afla la doar 10 kilometri de Potes - cea mai importantă localitate din regiunea extrem de pitorească.
Acest sat este unul dintre cele mai vechi din zonă și este situat în inima Parcului Național Picos de Europa. Casele lui care sunt într-o stare destul de avansată de degradare, „reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură populară”, potrivit as.com.
Cătunul scos la vânzare prin portalul imobiliar Sibarist are o suprafață de 3.000 de metri pătrați, dintre care 1.325 de metri pătrați sunt acoperiți cu construcții. Agenția imobiliară precizează că „este un sat ideal pentru restaurare și includere în programele de Dezvoltare Rurală, promovând obiectivele-cheie: de mediu, sociale, productive și culturale”.
Localitatea are 10 case degradate, distribuite pe 12 parcele, cu suprafețe cuprinse între 48 și 176 de metri pătrați, iar schitul Nuestra Señora de las Nieves este clădirea care s-a conservat cel mai bine.
Acest sat nu este pentru prima dată scos la vânzare, iar anterior a fost listat la prețul de 1,5 milioane de euro. Porcieda dispune de 387 de metri pătrați de teren intravilan neconstruit, oferind posibilitatea ridicării unor construcții moderne, noi.
Porcieda a fost locuit ultima dată în urmă cu 20 de ani, iar înregistrările istorice indică faptul că a fost fondat în timpul Războiului Civil Spaniol, fiind refugiu pentru maquis.
Ca o curiozitate, satul a devenit faimos în anii 1960 datorită unei presupuse apariții a unui OZN.