Politicienii, giganții din industria petrolieră și activiștii pentru climă sunt cu toții atenți la fiecare cuvânt al său. Administrația Trump l-a criticat vehement. În schimb are 12 distincții de stat și a primit un colier de aur pur de la Emiratele Arabe Unite. The New York Times a stat de vorbă cu Fatih Birol, care conduce Agenția Internațională pentru Energie (AIE) și care e considerat cel mai imfluent în lumea energiei.
Jurnalistul The New York Times a stat de vorbă cu Birol chiar înainte de întâlnirea acestuia cu secretarul american al energiei, Chris Wright, care criticase public Agenția AIE, pentru că vorbise de o scădere globală a cererii de combustibili fosili. Republicanii amenințaseră să reducă substanțial finanțarea guvernului american pentru AIE dacă aceasta nu își schimba punctul de vedere. Faptul că întâlnirea avea loc la acel moment sublinia influența pe care Agenția o câștigase sub conducerea lui Birol. Acum un deceniu, Birol ar fi avut probabil o întâlnire cu asistentul asistentului lui Wright.
Birol obișnuiește să glumească spunând că este „cel mai plictisitor om din lume”. La prima vedere, emană o anumită simplitate birocratică, însă a condus Agenția într-un deceniu în care energia a devenit o armă geopolitică.
![]()
FOTO Getty Images
Fie că ești de acord cu AIE sau nu, rapoartele sale bazate pe date care se schimbă constant agită piețele, influențează investiții de miliarde de dolari și atrag atât admirație, cât și critici din partea politicienilor, managerilor din industrie și activiștilor pentru climă, care sunt mereu atenți la fiecare cuvânt al lui Birol.
12 țări i-au acordat lui Birol distincții de stat. El deține Ordinul Japoniei de Clasă I al Soarelui Răsare, cea mai înaltă distincție acordată civililor, precum și Ordinul Zayed, oferit de Emiratele Arabe Unite în onoarea fondatorului său. Ordinul Zayed vine însoțit de un colier din aur pur, compus din 14 inele gravate. Birol apare acum frecvent în fotografii alături de cei mai puternici lideri ai lumii, la summituri de mare importanță.
„Cu cât devenim mai importanți, cu atât mai mulți oameni doresc să le cântăm în strună. Dar noi cântâm doar după date. Datele câștigă întotdeauna.”, a spus Birol despre atenția politică și economică pe care o primește.
Totuși, colectarea datelor brute de la cele zeci de state membre este doar o parte din activitatea Agenției. Sub conducerea lui Birol, AIE. a devenit o organizație care analizează diverse scenarii despre cum ar putea evolua consumul de energie la nivel global și soluții pentru a ajunge acolo. Membrii organizației, majoritatea țărilor occidentale, s-au întors tot mai mult către AIE. pentru îndrumare, chiar dacă agenția a greșit uneori în unele dintre cele mai mari prognoze, cum ar fi cât de rapid va crește energia solară sau cum va scădea consumul de cărbune. Poate cea mai mare întrebare dintre toate, dacă lumea se apropie sau nu de cererea maximă pentru combustibili fosili, este una pe care Agenția a revizuit-o de mai multe ori.
![]()
FOTO Getty Images
Faptul că Agenția. face astfel de prognoze a dus la tensiuni cu administrația Trump. Statele Unite contribuie cu aproximativ 14% din bugetul AIE. Republicanii au acuzat agenția că publică „informații politizate pentru a susține advocacy-ul politic legat de climă”.
Care a fost prima misiune a Agenției
O viziune negativă asupra AIE este împărtășită de mulți din industria combustibililor fosili. Șeful OPEC, blocul țărilor producătoare de petrol, a declarat anul acesta că AIE are un „discurs anti-petrol” și că prognozele agenției sunt „nerealiste”. Însă, Birol ssusține că nu spune nimănui ce să facă, ci doar ce este cel mai probabil să se întâmple. Între timp, organizația este pregătită să primească două noi membri importanți în domeniul energiei: India și Brazilia.
Ambasadorul Indiei în Franța între 2020 și 2024, Jawed Ashraf, care îl cunoaște bine pe Birol, a spus că prognozele Agenției. sunt deosebit de importante pentru țările care încearcă să echilibreze creșterea economică cu promisiunile lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. „Ce a făcut Fatih este să aducă în prim-plan importanța colectării și modelării datelor care oferă o idee clară despre tipul de efort care va fi necesar pentru a atinge obiectivele climatice”, a spus Ashraf. „Este mai relevant decât negocierile climatice ale Națiunilor Unite în unele privințe. AIE le informează pe ele, nu invers.”
Agenția Internațională pentru Energie a fost creată de Henry Kissinger, pe atunci secretar de stat, în anii 1970, într-o perioadă în care schimbările climatice nu făceau parte din vocabularul politic. Mandatul inițial al agenției era să monitorizeze aprovizionările globale cu petrol și să ajute țările să se coordoneze pentru a preveni șocurile prețurilor la energie. În 1973, un grup de producători de petrol arabi blocase exporturile de petrol către Statele Unite și alte țări, pentru a protesta față de sprijinul lor acordat Israelului. Aceasta a dus la creșterea prețurilor și la penurii de combustibil, într-o perioadă de stagnare economică cunoscută sub numele de „stagflație”.
Înainte să lucreze în energie, Birol studia cinematografia
Birol era un tânăr student la cinematografie la Viena când AIE era la început. Singura lucrare cinematografică pe care o mai păstrează a fost filmată pe peliculă de opt milimetri, durează 18 minute și se numește „A Lyrical Love Murder”. Filmul nu conține dialoguri, iar coloana sonoră este Simfonia nr. 6 în Si minor de Tchaikovsky. „Nu este o poveste fericită”, spune Birol.
Totuși, s-a căsătorit la 18 ani și a avut un copil la 19, iar filmul nu aducea suficienți bani. A trecut la economia energetică. După ce a absolvit, a devenit statistician la OPEC. S-a mutat la AIE și a lucrat timp de două decenii înainte de a fi ales director executiv în 2015. Sursele de energie alternativă, cum ar fi energia solară, vântul și gazul natural deveniseră de interes. Agenția și-a extins domeniul de activitate pentru a include analize despre cum aceste surse ar putea alimenta vehicule, centre de date și industri grea. Schimbările climatice au început să devină o problemă politică importantă, pe măsură ce știința care leaga cauzele acestora de emisiile de gaze cu efect de seră devenea tot mai clară.
Scenariu de „emisii zero”, cu 400 de repere
La scurt timp după ce a preluat conducerea, Birol a implementat o schimbare majoră în modul în care organizația făcea prognozele. Până atunci, agenția prezicea doar ce s-ar întâmpla cu cererea globală de combustibili fosili dacă țările ar rămâne pe același drum. Rapoartele respective implicau o creștere pe termen lung a combustibililor fosili.
În 2020, agenția a înlocuit acest scenariu cu unul care lua în considerare politicile pe care țările cel mai probabil le-ar adopta, pe baza promisiunilor lor de a reduce emisiile, în cadrul negocierilor climatice globale. La acea vreme, Birol spunea că acest scenariu oferea o imagine mai realistă despre viitorul energiei globale. Dar, totodată, aceasta a marcat începutul unei rupturi între Agenție și mulți susținători ai combustibililor fosili.
Agenția a lansat și un scenariu de „emisii zero”, care, mai degrabă decât să proiecteze viitorul, a prezentat 400 de repere pe care lumea le-ar putea atinge pe drumul spre oprirea completă a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Unul dintre reperele importante era eliminarea tuturor investițiilor în cărbune, petrol și gaz. Acesta a devenit un slogan pentru activiștii pentru climă.
Deși munca la Agenție a atras mai multă atenție și critici, Birol rămâne popular. A fost ales în mod unanim de statele membre ale organizației pentru un al treilea mandat de patru ani, care va dura până în 2027. În plus, agenția însăși s-a dezvoltat sub conducerea sa. Peste 1.000 de persoane au aplicat recent pentru o poziție de nivel începător, similară cu cea pe care o ocupa el în anii '90.