Fermele piscicole din Ungaria colaborează cu autoritatea națională a apelor pentru a folosi apa rămasă în bazinele uriașe după scoaterea peștelui la irigarea terenurilor agricole și a parcurilor afectate de secetă, scrie Reuters.
Seceta din această vară, pe fondul valurilor de căldură care au cuprins o mare parte a continentului, a coborât nivelul râurilor la minime record, perturbând activități de la transportul fluvial de mărfuri până la funcționarea centralei nucleare de la Paks.
În august, guvernul a anunțat o nouă strategie care pune accent pe "metode naturale de retenție a apei", pentru a atenua efectele unor astfel de secete în viitor, în condițiile în care schimbările climatice fac fenomenele meteo tot mai extreme și mai greu de anticipat.
În mod tradițional, apa din bazine era deversată în canale și râuri în perioada recoltării peștelui. În ultimii ani însă, Organizația Interprofesională Maghiară pentru Acvacultură și Pescuit (MA - HAL) a redirecționat o parte din această apă către zonele umede din apropiere.
Acum, și fermierii, și administrațiile parcurilor naționale au început să solicite apă, iar MA - HAL și-a propus să extindă programul la toate bazinele sale din țară, care conțin aproape 300 de milioane de metri cubi de apă, echivalentul a 120.000 de piscine olimpice.
"În 2026, iazurile noastre piscicole au reprezentat ultima sursă de apă pentru multe viețuitoare. De aceea este important să extindem programul la nivel național", a declarat pentru Reuters președintele MA-HAL, Nandor Puskas.
Deși seceta s-a mai atenuat odată cu ploile din toamnă, premierul Péter Magyar a recunoscut, în ședința de luni a Parlamentului, urgența problemelor legate de gestionarea apei.
"Ar fi trebuit să începem această muncă cu ani în urmă. Suntem în întârziere cu câțiva ani. Dar asta nu poate fi o scuză", a spus Magyar.