Antena 3 CNN Meteo Fenomene meteo extreme în România. Peste 40 de grade Celsius în jumătate de ţară, furtuni violente şi ploi în cealaltă jumătate

Fenomene meteo extreme în România. Peste 40 de grade Celsius în jumătate de ţară, furtuni violente şi ploi în cealaltă jumătate

Fenomene meteo extreme în România, în următoarele 24 de ore. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări meteo care vizează temperaturi de peste 40 de grade Celsius în jumătate de ţară şi furtuni violente în cealaltă jumătate.

Fenomene meteo extreme în România. Peste 40 de grade Celsius în jumătate de ţară, furtuni violente şi ploi în cealaltă jumătate
Sursa foto: Profimedia Images
de Alin Tarnovschi    |    13 Iul 2023   •   12:14

O avertizare meteo emisă de ANM pentru jumătatea de nord a ţării este valabilă în intervalul 13 iulie, ora 15.00 - 14 iulie, ora 08.00.

În intervalul menționat în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Avertizare meteo ANM de cod portocaliu de furtuni

"Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70...90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp)", se arată în avertizarea meteo ANM.

Citeşte şi: Avertizare meteo ANM de vijelii și grindină în România! Harta zonelor afectate de codul portocaliu

Avertizare meteo de tip cod portocaliu de caniculă în jumătatea de sud a ţării

O altă avertizare meteo emisă de ANM se referă la un val de caniculă şi disconfort temic accentuat în jumătatea de sud a ţării.

Avertizare meteo ANM de cod portocaliu de caniculă

"Joi (13 iulie) în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 38...40 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități", se arată în avertizarea meteo emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close