Antena 3 Meteo Pronoza meteo 6 septembrie - 4 octombrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni

Pronoza meteo 6 septembrie - 4 octombrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni

de Alexandra Dima    |    07 Sep 2021   •   09:26
Pronoza meteo 6 septembrie - 4 octombrie 2021. Vremea în următoarele patru săptămâni
Sursa foto: Pixabay

Prognoza meteo 6 septembrie - 4 octombrie 2021. Vremea devine capricioasă la începutul acestei toamne.

Prognoza meteo 6 septembrie - 4 octombrie 2021. După o săptămână cu temperaturi scăzute, sub mediile normale, urmează două săptămâni cu vreme normală.

Începutul lunii octombrie va aduce temperaturi ușor sub cele normale în România.

Prognoza meteo pentru săptămâna 6 - 13 septembrie 2021

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo pentru săptămâna 13 - 20 septembrie 2021

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în sud-vest.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, dar cu o tendință ușor deficitară, local, în jumătatea estică a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 20 - 27 septembrie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, dar cu posibilitatea unui ușor excedent, local.

Prognoza meteo pentru săptămâna 27 septembrie - 4 octombrie 2021

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele normale pentru această săptămână, în jumătatea nord-estică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor fi local deficitare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close