Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo ANM pentru perioada 26 iunie-24 iulie 2023. Perioada în care va fi caniculă

Prognoza meteo ANM pentru perioada 26 iunie-24 iulie 2023. Perioada în care va fi caniculă

Prognoza meteo publicată marţi de ANM pentru perioada 26 iunie-24 iulie 2023 arată că în această perioadă vremea începe să fie caniculară în unele zone.

Prognoza meteo ANM pentru perioada 26 iunie-24 iulie 2023. Perioada în care va fi caniculă
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    27 Iun 2023   •   08:24

În general, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, iar în unele zone din țară cantitățile de precipitații vor fi excedentare, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

În săptămâna 3-10 iulie, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la acea dată, dar şi ploile însemnate cantitativ.

Prognoza meteo pentru săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023

Valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului vor fi ușor mai coborâte.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice și deficitar în restul teritoriului, dar mai ales la munte și în nord-est.

Prognoza meteo pentru săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, iar în restul teritoriului se vor situa, în general, în jurul celor normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în zonele de munte și în nord-vestul teritoriului, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, îndeosebi la munte și în nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar ușor excedentare îndeosebi în nord-vestul teritoriului.

×
Subiecte în articol: meteo prognoza meteo
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close