Antena 3 CNN Meteo Frig, ploi și ninsori în România zilele următoare! Temperaturile scad semnificativ

Frig, ploi și ninsori în România zilele următoare! Temperaturile scad semnificativ

Meteorologii anunță temperaturi scăzute în zilele următoare, mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă. Vremea va fi deosebit de rece în cele mai multe zone ale țării.

Frig, ploi și ninsori în România zilele următoare! Temperaturile scad semnificativ
de Laura Dinu    |    21 Sep 2022   •   10:32

Vremea în țară

La această oră, cerul este variabil în Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi mai mult noros în restul teritoriului. În Banat, pe suprafețe restrânse plouă, iar la munte, în grupa vestică a Carpaților Meridionali ninge. Vântul suflă slab și moderat. La ora 9, valorile de temperatură erau cuprinse între 3 grade la Joseni și 14 grade la Gura Portiței, Jurilovca şi Constanța-dig. Izolat în sudul Banatului, nordul Crişanei, în Maramureș și Transilvania se semnalează ceață. 

Astăzi, vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, chiar deosebit de rece în vest, sud-vest, centru şi nord, precum şi în zonele montane şi submontane. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a teritoriului unde local și temporar va ploua, iar în zonele de munte îndeosebi la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor fi și sub formă de măzăriche, lapoviță şi ninsoare. În regiunile sudice, cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare îndeosebi după-amiaza şi seara, când pe arii restrânse se vor semnala ploi, mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în nord-est şi în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 şi 20 de grade. Dimineața, izolat se va semnala ceață. 

Vremea în Capitală

Miercuri dimineață, cerul este mai mult noros, iar vântul suflă slab. La ora 9 se înregistrau 10 grade la Băneasa, 11 grade la Afumați şi 12 grade la Filaret. 

Astăzi, vremea va fi rece pentru ultima decadă a lunii septembrie, astfel că temperatura maximă va fi de 19...20 de grade. Cerul avea înnorări temporare și în a doua parte a zilei va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab pană la moderat. 

Temperaturile se mențin scăzute

Vremea se va menține rece cel puțin până la sfârșitul săptămânii. Sâmbătă este posibil ca temperaturile să mai crească puțin, creșterea fiind însă nesemnificativă. 

×
Subiecte în articol: vremea prognoza meteo
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close