Antena 3 CNN Opinii PSD schimbă macazul pandemiei

PSD schimbă macazul pandemiei

Conflictul dintre noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, și șeful DSU, Raed Arafat, arată intenția evidentă a PSD de a schimba abordarea în gestionarea crizei sanitare.

PSD schimbă macazul pandemiei
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Georgiana Adam    |    09 Dec 2021   •   15:26

Imediat după instalare, ministrul Sănătății a dat semnalul că Arafat nu va mai decide după bunul plac restricțiile din pandemie: "Nu se poate ca aceste măsuri să fie aprobate de o altă instituție, iar Ministerul Sănătății să răspundă de îndeplinirea sau neîndeplinirea lor".

E extrem de limpede că PSD nu va accepta să deconteze electoral deciziile, de multe ori arbitrare și contradictorii, pe care le-a luat până acum șeful DSU. Spre deosebire de Arafat, tot timpul numit în funcțiile publice, fără a răspunde politic în fața alegătorilor, doctorul Rafila are carnet de partid și a înțeles destul de repede că politica se face pe voturi.

Or, electoratul PSD, preponderent în zone rurale sau urban mic, nu se înghesuie nici la metrou sau în tramvai, nici la mall sau în supermarket, nici în cluburi sau la marile concerte de pe stadion. În aceste zone aglomerările apar mult mai rar, la botezuri, nunți, înmormântări, la biserică sau la piață ori la birtul din sat.

Pe cale de consecință, unele restricțiile justificate în marile orașe par aici exagerate sau de-a dreptul absurde. Cum să-i ceri unui sătean să-și pună masca de protecție când merge cu vaca pe ulița satului?

În plus, PSD are instincte electorale mai puternice și înțelege că rețeta vaccinării coercitive din unele state vest-europene nu poate fi replicată ad literam în România. Atunci când au introdus, treptat, măsurile restrictive împotriva celor nevaccinați, țările occidentale aveau deja o rată de vaccinare voluntară de peste 50%, uneori chiar peste 70%. Deci o largă susținere în rândul populației. În România, lucrurile stau exact pe dos. Cu o rată de vaccinare sub 40%, nu există nici pe departe susținerea populară din Occident. De altfel, când a fost întrebat dacă împărtășește opinia președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind introducerea vaccinării obligatorii, Alexandru Rafila s-a delimitat arătând că „aceste decizii țin de statele membre” și că trebuie să se țină cont de specificul național al fiecărei țări.

Toate acestea arată schimbarea modului de gestionare a pandemiei. Iar primul semn a fost dat de comunicarea pe acest subiect, mult mai moderată acum. Ministrul Rafila spune că „vaccinarea trebuie să fie un act voluntar”, că „nu trebuie să se facă discriminări” și că certificatul COVID „nu trebuie să fie un instrument opresiv”.

Eliminarea restricțiilor absurde, cum ar fi purtatul măștii în parcuri, introducerea testării pentru accesul în mall-uri și mari spații comerciale, relaxarea restricțiilor în perioada Sărbătorilor de iarnă sunt primele decizii majore care arată că Rafila s-a impus în fața lui Arafat. Chiar și măsurile inevitabile pe care ministrul Sănătății va fi nevoit să le ia după Sărbători vor fi cu siguranță mult mai moderate în comparație cu cele de până acum. În orice caz PSD nu va risca măsuri extreme. Nu va accepta amendarea sau încarcerarea celor nevaccinați, cum s-a anunțat în Austria și nici nu va încerca condiționarea accesului copiilor la educație de vaccinare, cum se discută în unele cancelarii europene.

×
Subiecte în articol: Raed Arafat Alexandru Rafila
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close