Adrian Năstase: Este o criză în primul rând internă. Soluţia la o astfel de criză este politică şi nu economică

de G.S.    |    10 Dec 2011   •   12:22
Adrian Năstase: Este o criză în primul rând internă. Soluţia la o astfel de criză este politică şi nu economică Foto: INTACT Images
Adrian Năstase susţine, pe blogul personal, că limbajul folosit de Traian Băsescu confirmă, până la urmă, că ce se întâmplă în România nu are legătură cu criza din plan european şi nu solicită aceleaşi soluţii.

'Este o criză în primul rând internă. Soluţia la o astfel de criză este politică şi nu economică. Pentru prima oară, după mult timp, l-am auzit pe Traian Băsescu vorbind despre necesitatea 'unităţii' în faţa crizei economice. Nu a spus acest lucru de 1 Decembrie. L-a spus în faţa prietenilor din Partidul Popular European, vorbind despre criza zonei euro. Nevoia de unitate în plan european nu cred că fost negată de cineva, şi este regretabil faptul că, în acest moment, nu despre aşa ceva este vorba, în urma reuniunii Consiliului European. Acelaşi Traian Băsescu, în ţară, încurajează însă divizarea în societate, prin aruncarea unor categorii sociale asupra altora; izolează puterea politică - pe care o ţine în propriile mâini - de orice dezbatere despre soluţii sănătoase, care vin de la altcineva decât de la propria persoana şamd', scrie Năstase, pe blog, refereindu-se la discursul preşedintelui Traian Băsescu de la Bruxelles.

Conform preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, unitatea pe care o „clamează în UE” Traian Băsescu nu o vede ca necesară în ţară şi, mai mult, „o prezintă ca fiind nocivă şi iresponsabilă”.

'În ţară nu discutăm despre soluţii, ci despre cum a decis preşedintele că trebuie să procedeze Guvernul. Aşa, spre exemplu, Emil Boc şi ministrul de Finanţe au ajuns să respingă propunerile USL pentru bugetul de anul viitor cu argumente aberante. O adevărată 'deschidere' către unitate din partea actualei puteri. Iar exemplele ar putea continua, cel mai flagrant din ultimele zile fiind chiar prezenţa preşedintelui la Consiliul European, unul dintre cele mai importante ale ultimilor ani, angajând România, într-o chestiune deosebit de importantă, fără să întrebe pe nimeni. Poziţia României nu a fost definită prin unitate, ci prin voinţa unei singure persoane. Iată că avem bani, mulţi se pare, să contribuim la rezervele financiare ale FMI!!!, dar nu avem bani de pensii si salarii', detaliază liderul social-democrat.



Parteneri
x close