Antena 3 CNN Politică Antonescu atacă PSD: Ponta şi Dragnea par mult mai cooperanţi cu Băsescu

Antonescu atacă PSD: Ponta şi Dragnea par mult mai cooperanţi cu Băsescu

Antonescu atacă PSD: Ponta şi Dragnea par mult mai cooperanţi cu Băsescu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    11 Mar 2013   •   14:25

Liderul PNL Crin Antonescu îşi atacă partenerii din USL. Acesta susţine că Ponta şi Dragnea par mult mai cooperanţi cu preşedintele Traian Băsescu decât lăsau impresia în campanie.

Replica lui Antonescu vine după ce Liviu Dragnea a criticat faptul că PNL racolează oameni din PDL.

Crin Antonescu i-a atenţionat pe colegii de alianţă că nu au fost criticaţi în PNL nici atunci când au părut mult mai cooperanţi cu preşedintele Băsescu.

"Exact aşa cum eu, împreună cu colegii din conducerea PNL, am putut să prevenim fisuri atunci când a existat impresia că PSD, că domnul Ponta, că domnul Dragnea s-au apropiat de Traian Băsescu mai mult decât lăsau impresia în campania electorală, aşa sunt convins că şi conducătorii PSD vor găsi capacitatea şi mijloacele pentru a preveni interpretări greşite sau fisuri", a declaraz Antonescu, potrivit Gandul.

Liderul liberal susţine că USL nu trebuie să fie afectată de cooptarea unor membri PDL. În plus, Antonescu mai susţine că nici nu se pune problema de o rupere a uniunii.

"Nu avem de-a face cu un asemenea fenomen şi nu îmi aduc aminte ca cineva din PNL să fi intrat la idei atunci când o sumă de alţi oameni din PD cu funcţii importante şi ei s-au înscris în decursul vremii la PSD. Repet, ceea ce este important este că nu văd de ce se vorbeşte despre un asemenea fenomen, de ce se foloseşte pluralul şi nu văd cu ce USL este pusă în pericol", a spus Crin Antonescu.

Reacţia lui Crin Antonescu vine după ca Liviu Dragnea a susţinut că Partidul Naţional Liberal a creat o fisură în USL prin racolarea unor lideri PDL.






×
Subiecte în articol: Crin Antonescu Victor Ponta Liviu Dragnea
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close