Antena 3 CNN Politică Antonescu şi Ponta confirmă că Legea regionalizării ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii de Guvern

Antonescu şi Ponta confirmă că Legea regionalizării ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii de Guvern

Antonescu şi Ponta confirmă că Legea regionalizării ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii de Guvern
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    07 Mai 2013   •   19:57

Crin Antonescu şi Victor Ponta confirmă că Legea regionalizării ar putea fi adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern.

Ideea a fost lansată de vicepremierul Liviu Dragnea chiar a doua zi după ce premierul Victor Ponta afirmase, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, că nu intenţionează să mai angajeze răspunderea guvernului. 

 
"Sunt teme în care nu acţionăm cu pârghia forţei unei majorităţi parlamentare consistente, ci încercăm maximum de consens, cum am spus-o de atâtea ori, pentru că vrem lucruri durabile, nu doar pentru acest ciclu electoral", a declarat preşedintelui Senatului, Crin Antonescu.
 
 "Dacă există la un moment dat un acord, nu doar al USL, ci al forţelor politice, poate fi avută în vedere această procedură rapidă. Dacă nu există un acord politic al forţelor politice, aici nu vorbesc de PDL, că ei nu sunt de acord cu nimic, ei nu sunt de acord nici între ei... Nici nu ştiu cu cine să vorbesc, cu domnul Blaga, cu doamna Udrea, cu cine să vorbesc? (...) Aşa, dacă va exista un acord, mergem şi pe procedură rapidă", a spus premierul Victor Ponta.
 
Conform Constituţiei României, există două situaţii în care Guvernul poate utiliza o procedură rapidă, dintre care una este angajarea răspunderii.


 

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close