Antena 3 CNN Politică Băsescu: 22 octombrie - ultimatum pentru legea votului uninominal

Băsescu: 22 octombrie - ultimatum pentru legea votului uninominal

Băsescu: 22 octombrie - ultimatum pentru legea votului uninominal
15 Oct 2007   •   22:07

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, luni, o scrisoare preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, în care acordă Parlamentului termen până la 22 octombrie pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal. În caz contrar şeful statului va emite decretul pentru referendum. Traian Băsescu aminteşte în documentul trimis către Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu că în 15 februarie a cerut printr-o scrisoare către Parlament organizarea unui referendum pe tema introducerii votului uninominal.

Preşedintele menţionează şi consultările organizate în perioada 6-7 martie cu partidele politice, la care acestea "s-au angajat" ca până la sfârşitul precedentei sesiuni parlamentare să adopte legea electorală care să introducă votul uninominal. "Constatând că acest demers nu a fost dus la bun sfârşit, am cerut, din nou, partidelor şi Parlamentului, prin declaraţii publice, în lunile iulie şi august 2007, să încheie până în octombrie 2007 procesul de elaborare a legii electorale", arată şeful statului în scrisoare.

PARLAMENTARII CRITICĂ ULTIMATUMUL PREŞEDINTELUI BĂSESCU

Antena3.ro

×
Parteneri
Cerul României, colorat de un fenomen rar. Imagini cu aurora boreală
x close