Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, despre un viitor ministru: Un prostălău incompetent şi obedient

Traian Băsescu, despre un viitor ministru: Un prostălău incompetent şi obedient

Traian Băsescu, despre un viitor ministru: Un prostălău incompetent şi obedient
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    05 Iul 2016   •   22:50

Fostul președinte Traian Băsescu spune într-o postare pe Facebook că îl apreciază pe ministrul demis de la Comunicații, Marius Bostan, ”un ministru valoros”, dar nu are aceleași cuvinte pentru predecesorul său, Dragoș Tudorache, șeful Cancelariei prim-ministrului, propus ca interimar.

”Un prostălău incompetent şi obedient îl va înlocui pe Marius Bostan, spre salvarea „interesului naţional””, spune Traian Băsescu.

Păcat că a fost aruncat peste bord Marius Bostan, un ministru valoros.
În afară de impostori, gulgutieri, obedienţi, oportunişti şi incompetenţi, Guvernul Cioloş a avut şi un ministru competent în activitatea sa şi absolut responsabil în declaraţii publice, inclusiv cea legată de educaţie, chiar dacă aceasta din urmă a fost afectată de oarecare inabilitate politică, dar absolut corectă pe fond.
Şi pentru că era inteligent, competent pe domeniul său şi independent faţă de unele structuri de securitate naţională, Marius Bostan a fost remaniat. 
Un prostălău incompetent şi obedient îl va înlocui pe Marius Bostan, spre salvarea „interesului naţional”.
PS – pentru clevetitori, vă informez că nu-l cunosc personal pe Marius Bostan, dar i-am urmărit cu interes performanţa în sectorul privat, dar şi ca ministru
”, a scris Traian Băsescu, marți, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți o serie de remanieri în guvernul pe care îl conduce. Astfel, miniștrii Educației, Transporturilor, Comunicațiilor și al relației cu românii de pretutindeni vor fi înlocuiți.

×
Subiecte în articol: Dragoș Tudorache remaniere guvern
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close