Antena 3 CNN Politică Băsescu îl atacă pe Blaga, pe Facebook: Nu pot avea dialog cu liderii PDL cât timp conducerea e asigurată de actuala echipă

Băsescu îl atacă pe Blaga, pe Facebook: Nu pot avea dialog cu liderii PDL cât timp conducerea e asigurată de actuala echipă

Băsescu îl atacă pe Blaga, pe Facebook: Nu pot avea dialog cu liderii PDL cât timp conducerea e asigurată de actuala echipă
Sursa foto: Foto: presidency.ro
de M.Z.    |    18 Feb 2013   •   22:16

Preşedintele Traian Băsescu a spus luni seară, pe pagina sa de Facebook, că între el şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog după alegerile din decembrie 2012 şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea formaţiunii va fi asigurată de actuala echipă de politicieni.

Şeful statului a postat pe reţeaua de socializare un mesaj în şapte puncte.

"(...) cred că trebuie să fac câteva precizări cu privire la dezbaterea pe care am provocat-o în PDL în ultimele zile despre starea în care a ajuns astăzi Partidul Democrat-Liberal. Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu, şi PDL avem acelaşi electorat", scrie Traian Băsescu.

Preşedintele adaugă că dacă actualii lideri ai PDL îşi asumă riscul dezinformării cu privire la propriile lor eşecuri, el refuză acest lucru.

"1. După alegerile din decembrie 2012 între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni; 2. - unii lideri PDL încearcă să-şi justifice propriul eşec şi să câştige voturi în convenţia care urmează utilizând în dezbaterea internă argumentele false şi populiste din sloganurile USL şi atacându-şi propriul guvern; 3. - încercarea de a ascunde sub sloganurile USL adevăratele cauze ale eşecului lor electoral nu face decât să garanteze noi eşecuri în viitor", scrie Băsescu.
   
Preşedintele adaugă că nu s-a lăsat niciodată impresionat de atacurile adversarilor şi nu se va lăsa impresionat nici acum de avertismentul că actualii lideri PDL vor răspunde la următoarele sale declaraţii despre starea partidului.

"4. (...) Joia trecută eu nu am atacat PDL-ul, ci am făcut o radiografie a modului în care arată astăzi partidul; intenţia mea a fost şi rămâne aceea de a genera o dezbatere cinstită despre eşecul PDL; din acest motiv mă adresez vouă, membri şi simpatizanţi ai PDL, care m-aţi sprijinit constant şi pentru câştigarea celor două mandate de primar general al Capitalei, şi pentru câştigarea celor două mandate de preşedinte al României, şi în cele două referendumuri de demitere", precizează şeful statului.

Traian Băsescu susţine că reacţia conducerii PDL la declaraţiile sale a întărit ce a afirmat el atunci - ei au preferat atacurile.

"5. - am văzut reacţia publică a conducerii PDL de după declaraţiile mele de joia trecută (...); 6. - în perioada următoare voi continua să mă adresez susţinătorilor mei şi electoratului PDL chiar dacă pe unii lideri din conducerea partidului îi deranjează; 7. - consideră că, atunci când mare parte a societăţii româneşti aşteaptă o revigorare a dreptei politice, ar fi tragic ca PDL să fie manipulat şi să revină la practicile şi abordările FSN", scrie preşedintele.






×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close