Antena 3 CNN Politică Boc, huiduit şi în Parlament şi în stradă. Vezi cum a decurs dezbaterea moţiunii (VIDEO)

Boc, huiduit şi în Parlament şi în stradă. Vezi cum a decurs dezbaterea moţiunii (VIDEO)

Boc, huiduit şi în Parlament şi în stradă. Vezi cum a decurs dezbaterea moţiunii (VIDEO)
15 Iun 2010   •   18:32

Guvernul Boc se află marţi din nou în faţa Parlamentului. Moţiunea depusă de PSD, ?Opriţi genocidul social!? va fi dezbătută şi votată de camerele reunite, în timp ce, afară, mii de oameni protestează faţă de măsurile pentru care cabinetul Boc şi-a angajat răspunderea.

10.30 Şedinţa era programată să înceapă la ora 10.00, însă a debutat cu o întârziere de aproximativ jumătate de oră. Premierul Boc şi miniştrii au ajuns la Parlament.

10.31După aprobarea ordinii de zi, deputatul PSD Marian Săniuţă a citit în faţa plenului o strofă din poezia ?Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? de Mihai Eminescu şi a făcut un apel la colegii parlamentari să îşi aducă aminte datoria lor.



10.37 Preşedintele Senatului a supus votului timpii de antenă alocaţi fiecărei părţi. Stfel, Guvernul beneficiază de 60 de minute în care îşi poate expune argumentele în favoarea legii pentru care şi-a angajat răspunderea. Grupul Parlamentar al PDL va beneficia de 56 minute pentru dezbateri, în timp ce PSD+PC va avea 54 de minute, PNL 31 de minute, UDMR 10 minute, Grupul Independenţilor 10 minute, minorităţile 6 minute, în timp ce parlamentarii independenţi neafiliaţi la vreun grup parlamentar vor avea 3 minute pentru dezbateri.

10.38 Senatorul PSD, Dan Şova a citit din nou în plen textul moţiunii ?Opriţi genocidul social!?. Preşedintele Senatului a propus ca textul moţiunii să fie inclus în stenograma şedinţei.

10.24 Premierul Emil Boc a luat cuvântul în Parlament. Afară, protestatarii au început huiduielile, la vederea ecranului pe care se transmite în direct şedinţa Parlamentului.

"Îi asigur pe colegii din Opoziţie că nu mă las intimidat" a spus premierul, primit cu huiduieli şi în Parlament. El i-a acuzat pe semnatarii moţiunii de plagiat şi că doresc să îşi păstreze privilegile.



Citeşte şi Guvernul Boc faţă cu moţiunea

11.58 După discursul premierului, în sală s-a scandat "Demisia!". Preşedintele Senatului a făcut apel la buna desfăşurare a şedinţei.

12.00 Intervenţii pe procedură din partea lui Relu Fenechiu, Dan Şova, Valeriu Zgonea.


12.23 Victor Ponta a luat cuvântul în Parlament. "O să votăm această moţiune pentru toţi pensionarii din România. Toţi vor fi afectaţi. Domnule Boc, părinţii dumneavoastră nu sunt pensionari de lux, dar le tăiaţi şi lor pensia. Domnule Boc, cred că sunteţi căzut în cap. Îmi tăiaţi mie pensia. Despre ce pensii vorbim? Vreau să votăm această moţiune pentru profesorii care au fost umiliţi. Le reproşez profesorilor
că l-au trecut pe Funeriu, clasa. Aş vrea să votăm această moţiune ca să nu tăiem salariile militarilor, jandarmilor, poliţiştilor", a acuzat preşedintele PSD.



12.52 Liderul PNL, Crin Antonescu, a luat cuvântul în Parlament. "România nu are conducători. Români are la Cotroceni un om care din plin, e un dictator. Prin mentalitate, prin comportament. Numai un dictator poate hotărî de unde, cât şi ce se taie, fără să se consulte cu propriul guvern, cu mediul de afaceri, cu nimeni. Numai un dictator poate face asta. Avem acest dictator care se substituie Guvernului, care ne spune cine e gras, cine e slab. Avem acest om cocoţat la Cotroceni pe un maldăr de bani, de linguşeli ale profesioniştilor odei", a spus preşedintele PNL



13.40 Deputatul PDL Cezar Preda i-a acuzat pe iniţiatorii moţiunii că au fugit de la guvernare când România a dat de greu.

14.30 Deputatul PSD Aura Vasile vorbeşte în faţa Parlamentului: "În acest regim, dacă eşti stripper, poţi ajunge director într-o instituţie deconcentrată, dacă eşti chelneriţă şi o cunoşti pe doamna Udrea, primeşti o agenţie guvernamentală şi, dacă eşti blondă şi ai pile la ministrul Apărării, ajungi şef de autoritate de autoritate guvernamentală. (...) Aştept cu interes finalul mandatului dumneavoastră, nu cel încredinţat de Parlament, ci celui regizat de şeful său de la Cotroceni".

15.15 Au loc ultimele discursuri, înainte de a se vota moţiunea de cenzură
15.40 Timpul acordat pentru discursuri grupurilor din Parlament a expirat. Parlamentarii cer drepturi la replică
15.46 Călin Popescu Tăriceanu ia cuvântul în faţa plenului reunit al Parlamentului
15.53 Elena Udrea solicită un drept la replică
16.26 Emil Boc ia cuvântul la tribuna Parlamentului
16.36 Victor Ponta răspunde acuzaţiilor aduse de premierul Emil Boc

16.42 A început votarea moţiunii de cenzură

16.44 În apropierea urnelor de vot, o parte dintre parlamentarii Puterii participă la lipirea unor fotografii ale celor care votează împotriva moţiunii de cenzură, pe o pancartă pe care scrie "Lista ruşinii". La un moment dat, persoanei care lipeşte fotografiile i se cere să părăsească Parlamentul pe motiv că nu este membru al Legislativului. Lista continuă să fie completată, însă, de o altă persoană

16.55 Într-unul dintre balcoanele Parlamentului are loc un incident între doi protestatari. Unul dintre aceştia smulge câteva afişe pe car le rupe şi le aruncă de la balcon. Un agent de pază intervine pentru aplanarea conflictului.

18.03 Votarea moţiunii de cenzură s-a încheiat

18.22 Se anunţă rezultatul final al moţiunii: 228 de voturi "pentru", 197 "împotrivă". Moţiunea a fost, astfel, respinsă, pentru adoptarea acesteia fiind necesare 236 de voturi.

Antena3.ro

×
Parteneri
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei
x close