Antena 3 CNN Politică PSD a decis să revină la discuții. Grindeanu: Azi mergem la Coaliție să vorbim. Sunt restanțe pe fiscal și administrație

PSD a decis să revină la discuții. Grindeanu: Azi mergem la Coaliție să vorbim. Sunt restanțe pe fiscal și administrație

Vasile Marcu
5 minute de citit Publicat la 07:55 25 Aug 2025 Modificat la 15:55 25 Aug 2025
sorin grindeanu si ilie bolojan
Bolojan și Grindeanu negociază forma finală a Pachetului 2 de măsuri. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

PSD a decis să revină la ședințele Coaliției. Liderul interimar al social-democraților Sorin Grindeanu a declarat că la discuți sunt restanțe pe zona administrativă și fiscală. De altfel, Grindeanu și premierul Ilie Bolojan au avut o întâlnire duminică seară pe tema pachetului 2 de reformă fiscală. Premierul şi-ar fi dorit ca săptămâna aceasta să-şi angajeze răspunderea în faţa Parlamentului pe noile măsuri fiscale, însă liderul PSD Sorin Grindeanu i-a transmis că propunerile trebuie agreate mai întâi în PSD. O ședință a Coaliție va avea loc, luni, la ora 17.30, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

UPDATE 13.25. Sorin Grindeanu, după ședința BPN: „S-a votat în unanimitate ca PSD să revină la ședințele Coaliției pentru a discuta exclusiv despre restanțele pe care le avem în pachetul 2. Pe zona de eliminare a privilegiilor, reforma în sănătate, nu avem nicio problemă. Astăzi vorbim de restanțe pe fiscal și pe administrație. Ne așteptăm din partea Ministerului de Finanțe să se vină cu propunerile fiscale și cu impactul asupra bugetului. Mă aștept ca astăzi să clarificăm cele două restanțe, pe administrație și pe Finanțe. Să discutăm din nou în interiorul partidelor și apoi să ne dam agreement-ul.

O angajare a răspunderii înseamnă consens în Coaliție. Dacă depășim restanțele, poate fi aprobat în guvern săptămâna aceasta. Interzicerea cumulului pensie-salariu nu face parte din pachetul 2.

Toate lucrurile sunt clare în pachet mai puțin pe fiscal și pe administrație. Aștept să văd impactul inclusiv pe taxarea multinaționalelor.

Îmi doresc ca această Coaliție să continue”.

UPDATE 13.10. Ședința BPN a PSD s-a încheiat. În unanimitate s-a decis ca social-democrații să participe la ședințele Coaliției.

UPDATE 10.53. Sorin Grindeanu a ajuns la ședința BPN.

El a declarat că va propune ca PSD să revină la ședințele Coaliției.

Totodată, liderul interimar al PSD a spus că și-ar dori ca angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul 2 de măsuri fiscale să aiba loc săptămâna aceasta, dar crede că va fi nevoie de mai multe ședințe ale Coaliției în acest sens. 

„Avem în acest moment, două chestiuni care sunt în discuţie şi care trebuie a fi clarificate şi discutate în această săptămână: pe zona de măsuri fiscale, pachetul 2, şi pe zona de administraţie. Sunt două lucruri pe care noi trebuie să le clarificăm în această săptămână înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a spus liderul PSD. 

El a adăugat că este vorba de lucruri care ţin de  taxarea capitalului şi de multinaţionale.

„Lucrurile care ţin de taxarea capitalului, lucrurile care ţin de multinaţionale, acele propuneri pe care noi le-am spus şi de aceea ele trebuie să găsească un numitor comun, ceea ce propunem noi cu ceea se vine în acest moment dinspre Ministerul Finanţelor sau dinspre Ministerul Dezvoltării. De aceea eu cred că e necesar să avem mai multe întâlniri în această săptămână, înainte de a promova acest pachet. De ce? Pentru că, vă dau un exemplu, astăzi când vorbim, nu avem o formă definitivă asumată de Ministerul Dezvoltării, spre exemplu, pe pachetul care cuprinde administraţia. Atunci aş vrea să văd forma iniţială pe care o propune ministerul, eu cred că se va veni azi cu ea, să o discutăm în interiorul fiecărui partid, în speţă, eu o să discut la PSD, să venim cu acele propuneri parte dintre ele înaintate inclusiv săptămâna trecută de primarii şi de preşedinţii de Consiliul Judeţean PSD care s-au întâlnit cu premierul şi cu ceilalţi miniştri lunea trecută şi să ajungem la cel numitor comun înainte de a fi promovat acest pachet 2”, a mai transmis Sorin Grindeanu. 

UPDATE 10.45. Astfel, luni va avea loc o şedinţă a Coaliţiei de guvernare în care să fie stabilit calendarul pentru asumarea răspunderii pe pachetului 2, potrivit surselor citate. Liderii PSD ar urma să participe la această şedinţă, după ce, în ultima lună, au absentat.

„Să ajungem la acel numitor comun înainte de a fi promoovat acest pachet 2. De aceea spun că astăzi, sigur, voi propune în cadrul PSD să revenim la discuții, dar ăsta e un prim pas.

Pasul 2 și cel mai important este să vedem forma finală pe care o propun cele două ministere de care aminteam și încă unde în continuare avem de reglat câteva lucruri, finanțe și administrație și mâine poate și poimâine o altă coaliție care să definitiveze o formă a pachetului 2”, a spus liderul interimar al PSD

Sorin Grindeanu a spus că nu sunt divergențe în Coaliție și că „dacă erau promovate doar măsuri de eliminare a privilegiilor nu mai aveam nevoie de nicio Coaliție până la sfârșitul anului.”

„Azi mă aștept să vină ministrul Nazare (Ministrul de Finanțe – n.r.) la Coaliție și să ne prezinte măsurile fiscale care vor fi parte din pachetul 2 și apoi să discutăm în mare și despre rectificare. Mă interesează finanțarea investițiilor și dacă ne referim la obiective mari sau mici”, a spus Sprin Grindeanu înainte de ședința BPN a PSD, care va începe la ora 11.00.

Știrea inițială

Nu mai e atât de sigur că Guvernul va trimite săptămâna asta spre Parlament pachetul 2 de măsuri fiscale, susțin surse politice pentru Antena 3 CNN. Premierul Bolojan  a anunțat că săptămâna asta va merge în Parlament pentru a-și angaja răspunderea dar situația nu e deloc tranșată între partidele coaliției de guvernare. Apropiați ai celor doi lideri susțin că aceștia au avut duminică seară o ultimă discuție pe măsuri, iar luni dimineață, în ședința conducerii PSD, Sorin Grindeanu le va explica și colegilor de partid ultimele modificări.

Doar că încă există necunoscute în ceea ce privește proiectul de relansare economică, de sprijin pentru refacerea economiei, de care social-democrații țin neapărat să fie inclus în pachetul de măsuri fiscale.

Nici în ceea ce privește impozitatea profitului pe care multinaționalele îl externalizează nu e clar cum arată pachetul final, cum nici în privința capitalului social pentru deschiderea unei firme. PSD cere scăderea cuantumului de 8000 de lei, prezentat de ministrul de Finanțe.

Până când social-democrații nu sunt mulțumiți, premierul nu poate adopta în ședința de guvern pachetul 2, ca să îl poată trimite spre Parlament pentru angajarea răspunderii. Motiv pentru care, spun surse politice, angajarea răspunderii guvernului ar putea fi amânată pentru săptămâna viitoare, când începe și sesiunea parlamentară de toamnă, și după ce se clarifică toate solicitările PSD. Iar până la sfârșitul acestei săptămâni, pachetul de măsuri fiscale doar să fie adoptat în ședința de guvern și trimis către Parlament.

De la ora 11.00, social-democrații se vor reuni în Biroul Permanent Național al PSD, la sediul din Kiseleff, pentru a analiza pozițiile partidului cu privire la noile măsuri fiscale și strategia de comunicare.

Pachetul 2 conține, printre altele, interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru toți bugetarii, inclusiv pentru medici și profesori, tăierea pensiilor speciale pentru magistrați și noi creșteri de taxe. Măsurile vor fi adoptate prin asumarea răspunderii la finalul săptămânii viitoare. Opoziția a anunțat că va depune o moțiune de cenzură.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close