Antena 3 CNN Politică Cancelarul Austriei vrea gard la granița Bulgariei, construit cu banii UE. Ce spune despre România

Cancelarul Austriei vrea gard la granița Bulgariei, construit cu banii UE. Ce spune despre România

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a vorbit astăzi despre securizarea granițelor și de ridicarea unui gard la granița Bulgariei cu Turcia, pentru migranți.

de Mia Lungu    |    15 Dec 2022   •   16:32

Austria a schimbat discursul în privinţa României înainte de ședinta Consiliului European. "Trebuie să sprijinim România si Bulgaria", spune cancelarul austriac. 

"Astăzi are loc o întrevedere importantă pentru Austria pentru că am reuşit să aducem pe agendă tema emigrării. Austria are 100.000 cereri de azil, 75.000 nu sunt inregistrate. Asta înseamnă că au venit clandestin, au trecut prin state UE fără să fie înregistraţi şi abia în Austria sunt înregistraţi.

Este o problemă de securitate şi trebuie rezolvată. Trebuie să sprijinim România şi Bulgaria în acest proiect.

Acestea sunt ţări cu graniţe externe unde noi vedem că există probleme. Este nevoie de sprijin financiar pentru a stabiliza sistemul, în special pentru Bulgaria care are graniţe cu Turcia. Bulgarii au nevoie de un gard care trebuie finanţat cu buget de la UE.", a declarat Karl Nehammer.

×
Subiecte în articol: Karl Nehammer gard granita Bulgaria România
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close