Antena 3 CNN Politică Ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere în NATO. Răspunsul lui Mircea Geoană

Ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere în NATO. Răspunsul lui Mircea Geoană

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 21:09 26 Iul 2022 Modificat la 21:56 26 Iul 2022
mircea geoana
Ce șanse are Klaus Iohannis să ocupe o funcție de conducere la NATO. Răspunsul lui Mircea Geoană Sursa foto: Antena 3

"Secretarul General Stoltenberg a fost și este un secretar general de mare succes. Liderii Alianței, la summitul NATO din martie, i-au solicitat să mai stea la conducerea în NATO cel puțin încă un an. În acest moment, domnia sa se bucură de un respect, de o notorietate, de o experiență la vârf în NATO care sunt absolut excepționale", a declarat Mircea Geoană.

Din câte știu eu discuții cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar încă o dată, deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate și, în momentul potrivit, aliații vor lua o decizie cu privire la viitorul secretar general când acest post va deveni liber și acest moment îl vom vedea în perioada următoare.

Nu pot să fac comentarii cu privire la situația legate de acest subiect pentru că subiectul este în exclusivitate în mâinile aliaților și nu ne alegem noi succesori, ci aliații decid liderii pe care îi doresc să îi aibă ca reprezentanți. , a mai spus Secretarul General Adjunct al NATO

Întrebat când își va anunța candidatura la președinția României, acesta a precizat:

"Sunt lucruri mult mai importante și mai serioase în acest moment. Mă concentrez pe jobul de aici și viitorul ne poate rezerva foarte multe lucruri. În continuare sunt foarte atras de lumea academică și profesională."

×
Parteneri
x close