Liviu Dragnea a câştigat alegerile din Partidul Social Democrat dar tot exerciţiul de democraţie în partid a fost criticat vehement de unele voci.
Subiectul alegerii lui Dragnea în funcţia de preşedinte a fost dezbătut în ediţia de luni a emisiunii La Ordinea Zilei, realizată de Radu Tudor.
Analistul Bogdan Chirieac a explicat că alegerea lui Liviu Dragnea este un semnal transmis de membrii PSD.
"Eu mă întreb de ce domnul Dragnea a ţinut să scoată 500.000 de oameni la vot, pe o vreme câinoasă. Care a fost motivul? Eu cred că este vorba despre partid, care îl susţine pe Dragnea în dosarul referendumului. Deci Dragnea nu a fost condamnat pentru că a furat ceva, a fost condamnat ca urmare a furiei domnului Băsescu din timpul referendumului. Deci este un mesaj care se adresează opiniei publice, partidului, chiar şi judecătorului."
Mai mult, Chirieac a explicat că, dacă PSD şi Traian Băsescu se mobilizează, PNL va avea probleme mari.
"În partea celalată, domnul Iohannis împlineşte un an de zile la 16 noiembrie şi domnul Ponta este în continuare premier. O bună parte din populaţie şi-l doreşte în continuare pe domnul Ponta premier. Şi asta este o palmă pentru domnul Iohannis. Mai departe. Dacă PSD îşi adună cioburile şi domnul Băsescu renaşte din cenuşă, PNL-ul va avea probleme anul viitor. Mai ales că anul acesta PNL nu este pe nicăieri, din câte văd."