Antena 3 CNN Politică Răsturnare de situaţie în Parlament! Comisia de care depinde eliminarea pensiilor speciale a decis documentul care va fi supus la vot

Răsturnare de situaţie în Parlament! Comisia de care depinde eliminarea pensiilor speciale a decis documentul care va fi supus la vot

Camera Deputaţilor şi Senatul au aprobat, miercuri, în şedinţa comună de plen, înfiinţarea Comisiei permanente pentru statut.

Răsturnare de situaţie în Parlament! Comisia de care depinde eliminarea pensiilor speciale a decis documentul care va fi supus la vot
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    17 Feb 2021   •   15:47

Aceasta este comisia care trebuie să elaboreze raportul la cele trei proiecte de lege depuse de PNL, USRPLUS şi PSD şi care vizează, toate, desfiinţarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi.

Pensiile speciale ale aleşilor se stabilesc cumulativ, în funcţie de numărul de mandate, şi pot ajunge la 10 - 12 mii de lei lunar.

De ele beneficiază în prezent aproape 800 de foşti parlamentari.

Preşedinte Comisiei pentru statut este deputatul PSD Eugen Bejinariu. Deputatul PNL Cristina Trăilă este vicepreşedinte iar deputatul USR PLUS Silviu Dehelean este secretar al comisiei.

Din comisie mai fac parte Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher, senator PSD, Nicuşor Halici, deputat PSD, Radu-Marin Moisin, deputat PNL, Ciprian-Titi Stoica, deputat AUR, Iusein Ibram, deputat din grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi Csaszar Karoly Zsolt - senator UDMR.

Surse Antena 3: Proiectul selectat pentru raport este cel depus de PSD

Întrucât sunt trei proiecte concurente care au acelaşi obiectiv - desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, membrii Comisiei au hotărât să elaboreze raportul pentru proiectul PSD, după cum au declarat surse politice pentru Antena 3.

Acest raport - şi nu proiectul de lege depus de iniţiatori, este cel supus votului în plen. Liderii PNL şi USR au anunţat că raportul şi, implicit, eliminarea pensiilor speciale parlamentare, ar putea fi votate chiar miercuri.

PSD: Ne ţinem de cuvânt

La rândul său, PSD ş-a reconfirmat, miercuri, poziţia faţă de eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a anunţat că va vota în favoarea acestei măsuri.

"Noi ne ținem de cuvânt! Astăzi PSD va vota pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. La 600 de zile de când promiteau eliminarea pensiilor speciale, PNL și USR-PLUS au ocazia să-și respecte cuvântul dat", se spune într-o postare pe contul de Facebook al formaţiunii.

×
Subiecte în articol: pensii speciale parlament
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close