Antena 3 CNN Politică Conducerea PSD discută despre demiterea Guvernului Orban. Ciolacu: „Este posibil orice”

Conducerea PSD discută despre demiterea Guvernului Orban. Ciolacu: „Este posibil orice”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a calificat, luni, drept „foarte proastă” o eventuală decizie a Guvernului Orban de a-şi asuma răspunderea în Parlament asupra bugetului de stat pe 2020.

Conducerea PSD discută despre demiterea Guvernului Orban. Ciolacu: „Este posibil orice”
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    16 Dec 2019   •   20:01

„Cinstit, chiar în ultimul ceas, mă aşteptam ca domnul prim-ministru Orban, dânsul reprezintă Guvernul, să înceapă să ia, totuşi, şi decizii bune. Decizia de a veni prin asumare cu bugetul o decizie foarte proastă”, a declarat Ciolacu.

El a adăugat ironic că se bucură că asumarea pe buget urmează să fie pe 23 decembrie.

„O să ne reunim luni în Biroul Politic Naţional, după cum bine ştiţi, acolo vom lua decizia. Ce am decis astăzi am şi făcut, am depus cele două sesizări la Curte pentru cele două legi deja asumate în Parlament.

Mi se pare o greşeală, democratic, nu neapărat vreau să intru în jurisprudenţa CCR sau să intru în nişte detalii juridice. Este posibil orice”, a explicat Ciolacu, întrebat dacă PSD va depune moţiune de cenzură în cazul angajării răspunderii Guvernului pe proiectul bugetului de stat. 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu motiune Guvernul Orban
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close