Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu: Rezultatul, aşa cum va fi el, va fi un bun comun al USL. Uniunea rămâne unită

Crin Antonescu: Rezultatul, aşa cum va fi el, va fi un bun comun al USL. Uniunea rămâne unită

Crin Antonescu: Rezultatul, aşa cum va fi el, va fi un bun comun al USL. Uniunea rămâne unită
Sursa foto: Foto: Mediafax
10 Iun 2012   •   19:40

Crin Antonescu, Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu, a declarat că nu are superstiţii în legătură cu rezultatul alegerilor locale de duminică, dar că exit-poll-urile vor fi urmărite de liderii USL în absenţa presei, informează Agerpres.

În plus, el şi-a exprimat speranţa ca USL să câştige alegerile locale, precizând că acest lucru nu va fi revendicat în parte de fiecare partid al Uniunii, care, indiferent de rezultate, va rămâne unită.

"Nu am nicio superstiţie. După cum ştiţi şi dumneavoastră, chiar nu avem motive să ne ascundem. Eu cred că lucrurile trebuie făcute civilizat şi civilizate pentru ca fiecare să aibă o minimă intimitate chiar şi atunci când este o persoană publică", a declarat, duminică, liderul PNL.
   
Crin Antonescu a precizat că rezultatele vor fi comentate de liderii USL după anunţarea exit-poll-urilor.
   
"De când sunt în politică, chiar dacă nu ca preşedinte de partid, şi înainte şi după 2009,  întotdeauna aşa am făcut noi, la PNL cel puţin, am urmărit rezultatele exit-poll-urilor şi după aceea preşedintele partidului, eventual însoţit de alţi colegi au ieşit, la cinci minute - la un sfert de oră şi au făcut comentarii. Eu consider că aşa este normal şi aşa aş dori să fac şi acum. Dacă vor dori colegii să vă ofere ceva intimitate suplimentară veţi căpăta", a spus preşedintele liberalilor.
   
Cu privire la faptul că fiecare partid al Uniunii va contoriza în parte rezultatele alegerilor, Antonescu a spus că "nu este niciun fel de semn rău pentru USL".

"Bineînţeles, USL este compusă din trei partide. Bineînţeles, fiecare partid va totaliza câţi primari are ca partid, câţi preşedinţi de consiliu judeţean, nu mai putem şti câte voturi a luat fiecare, dar vom şti câţi consilieri avem fiecare. Rezultatul, aşa cum va fi el, va fi un bun comun al USL. Sper ca USL să fie câştigătoarea acestor alegeri şi nu va revendica fiecare partid în parte acest lucru. Indiferent care va fi rezultatul acestor alegeri locale, USL rămâne unită şi merge către celelalte alegeri care ne aşteaptă", a susţinut Antonescu.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close