Antena 3 CNN Politică Cristian Preda a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL

Cristian Preda a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL

Cristian Preda a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    14 Dec 2012   •   12:15

Cristian Preda şi-a depus demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, în timpul şedinţei Colegiului Director al partidului, au declarat pentru Mediafax surse participante la reuniunea democrat-liberalilor.

Cristian Preda şi-a anunţat demisia la scurt timp de la începerea şedinţei.

De altfel, Cristian Preda a declarat, marţi, că va merge cu demisia la şedinţa Colegiului Director al partidului de vineri, el susţinând că trebuie fixată data Convenţiei Naţionale extraordinare, care în opinia sa ar putea avea loc în 3 martie.

"Voi merge la şedinţa de vineri cu demisia pregătită, în sensul în care discuţia principală este când se face Convenţia. Când se fixează Convenţia Naţională, eşti demisionar, se organizează un comitet de administrare a treburilor curente", a spus Preda.

Întrebat ce va face dacă nu se va stabili când se organizează o convenţie pentru alegerea noii conduceri a partidului, prim-vicepreşedintele a răspuns: "Atunci îmi dau demisia de-a dreptul".

×
Subiecte în articol: cristian preda demisie
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close