Antena 3 Politică Dan Voiculescu rămâne preşedintele PC până în ianuarie 2008

Dan Voiculescu rămâne preşedintele PC până în ianuarie 2008

29 Noi 2007   •   13:58
Dan Voiculescu rămâne preşedintele PC până în ianuarie 2008

Analiză dură în partidul Conservator după ratarea pragului de 5% la alegerile europarlamentare. Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că va convoca Congresul PC pentru 20 ianuarie 2008, la care va fi aleasă o nouă conducere a partidului. Voiculescu a arătat că la acest congres nu intenţionează să-şi prezinte candidatura pentru funcţia de preşedinte al PC. După reuniunea Biroului Politic al PC, liderul conservatorilor a promis că nu va mai candida pentru funcţia de preşedinte al PC, fiind un om de onoare. El a adăugat că va asigura până la congres preşedinţia partidului.

"Nu înseamnă că trebuie să fiu preşedinte pentru a mă dedica partidului", a arătat Voiculescu. El a mai spus că nu intenţionează să plece din PC. Marţi, Dan Voiculescu a cerut "demisia de onoare" a conducerilor filialelor cu rezultate slabe la euroalegeri, apreciind că trebuie stabilită "responsabilitatea fiecăruia, de la bază până la preşedintele partidului" şi să fie luate măsurile care se impun.

PC a obţinut la alegerile europarlamentare de duminică 2,93% din voturile valabil exprimate.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close