Antena 3 CNN Politică Dana Barna: "Miniştrii USR se retrag din cabinetul Cîţu. Ne dăm demisiile"

Dana Barna: "Miniştrii USR se retrag din cabinetul Cîţu. Ne dăm demisiile"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:09 06 Sep 2021 Modificat la 19:33 06 Sep 2021
Dana Barna: "Miniştrii USR se retrag din cabinetul Cîţu. Ne dăm demisiile"

„În aceste zile care s-au scurs de la momentul în care am intrat în guvern, am arătat că se poate și altfel în această Românie. Nu se mai poate așa! Și nici nu se va mai putea mai departe așa cu USR PLUS.

Florin Cîțu a dinamitat conștient şi perfect responsabil această coaliţie cu bună știință și cinism. Florin Cîţu nu mai poate să fie premier şi din acest motiv miniștrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Florin Cîțu.

Este o decizie pe care am luat-o cu toţi colegii din USR PLUS, este o decizie susținută de Biroul Naţional şi în acest context ne prezentăm demisiile.

Le aveți aici şi pe a mea şi a celorlalți miniștrii. Mâine dimineață premierul le va avea pe birou, astfel încât să deblocăm această criză care azi în Biroul Permanent a devenit ridicolă", a spus Barna.

„Este un abuz grotesc care aruncă România în beciul pseudo-democrației”

„Nu s-a mai întâmplat niciodată în 30 de ani și mă îndoiesc că se întâmplat într-o țară pretins democratică din lume, ca oamenii care au  semnat o moțiune de cenzură să li se spună fiind priviți în ochi că avem îndoieli serioase că semnătura pe care o aveți vă reprezintă.

Este un abuz grotesc care aruncă România beciurile pseudo-democrației", a mai spus Barna.

×
x close