Antena 3 CNN Politică Daniel Ionașcu (PPU-SL) propune „Lista rușinii”  pentru parlamentarii care nu își fac treaba

Daniel Ionașcu (PPU-SL) propune „Lista rușinii”  pentru parlamentarii care nu își fac treaba

„Listă a rușinii” pentru parlamentarii care nu au niciun fel de realizări în mandatul lor este propunerea lui Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal), candidat pentru Senatul României. 

Daniel Ionașcu (PPU-SL) propune „Lista rușinii”  pentru parlamentarii care nu își fac treaba
de Gabriel Dano    |    13 Noi 2020   •   12:17

Daniel Ionaşcu spune că scopul iniţiativei sale este dezvoltarea responsabilității și a moralității clasei politice. Oamenii care votează ar ști prin intermediul unei astfel de liste dacă reprezentantul său îi poate servi cu adevărat interesele. 

„Factorii politici ar trebui să aibă o lege să răspundă pentru gestiunea banului public (…) Un parlamentar care merge în Parlament și nu face nimic nu ar trebui să ia bani de la stat. Nu trebuie plătit un incompetent sau un om care nu își face treaba. Vreau să inițiez o listă a rușinii naționale, unde să fie trecut acest parlamentar care nu a făcut nimic. Să se știe dacă mai candidează el sau ai lui, că nu a făcut nimic și să nu acceadă într-o funcție pe promisiuni mincinoase”, a declarat Daniel Ionașcu în platoul TVR.

O astfel de listă a fost inspirată de Japonia, acolo unde cei care nu respectă regulile sunt supuși oprobriului public.

Liderul umanist spune că în România este nevoie în primul rând de educație și că sancțiunile pecuniare nu reprezintă neapărat soluția optimă.

„Noi trebuie să dezvoltăm latura morală, nu sancțiunile pecuniare. Avem nevoie de educație consistentă, nu de vorbe”, a mai transmis politicianul care candidează la Suceava pentru Senat.

×
Subiecte în articol: Daniel Ionașcu PPU-SL
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close