Antena 3 CNN Politică Daniel Ionașcu, președinte PPU-sl: Cum a fost posibilă Mica Unire atunci și Marea Dezbinare astăzi? De la Brătianu aici am ajuns?

Daniel Ionașcu, președinte PPU-sl: Cum a fost posibilă Mica Unire atunci și Marea Dezbinare astăzi? De la Brătianu aici am ajuns?

Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), spune că în politică înainte de a discuta despre ce partide fac alianțe ar trebui să se vorbească despre ce se ascunde în spatele lor.

Daniel Ionașcu, președinte PPU-sl: Cum a fost posibilă Mica Unire atunci și Marea Dezbinare astăzi? De la Brătianu aici am ajuns?
17 Feb 2020   •   17:31

Dincolo de acest lucru, umanistul a criticat dur Executivul Orban, pentru maniera de lucru privitor la cele 25 de ordonanțe date în ultima ședință înainte de moțiune.

”Ceea ce stă la baza politicii, pe de o parte este votul electoratului, pe de altă parte această posibilitate de a face alianțe, pentru a face o majoritate. E limpede. Problema se pune ce stă în spatele alianței și care este dorința de a face ceva. A da 25 de ordonanțe într-o noapte e o treabă de politică?” a spus Daniel Ionașcu la Antena 3.

Acesta l-a întrebat pe liberalul Virgil Guran dacă este normal în politică ceea ce a făcut PNL și spune că există o diferență fundamentală între cum făceau liberalii politică pe vremea Brătienilor și ce se întâmplă astăzi.

”Dacă l-ați avea pe I.C. Brătianu în față, oare tot așa i-ați spune? Cum a fost posibilă Mica Unire atunci și Marea Dezbinare astăzi? Brătianu a vândut averea soției lui, să facă gazete în Europa să anunțe că românii se unesc. Iar astăzi avem 25 de ordonanțe într-o noapte, pentru că mâine pleacă de la guvernare. E moral așa ceva? PPU-sl e aici să strige, fără să vrea voturi, pentru că eu ca român mă simt lovit în creier de faptul că în timpul în care s-au dat 25 de ordonanțe, oamenii care le-au dat nici nu au avut timp să le citească? De la Brătianu aici am ajuns? Așa îmi trăiesc eu viața aici, văzând că mă ia pe mine cineva în desconsiderare?”, a conchis Daniel Ionașcu.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close