Antena 3 CNN Politică Decizia CCR a ajuns la Parlament. Plenul se reuneşte joi la 12, pentru hotărârea privind referendumul

Decizia CCR a ajuns la Parlament. Plenul se reuneşte joi la 12, pentru hotărârea privind referendumul

Decizia CCR a ajuns la Parlament. Plenul se reuneşte joi la 12, pentru hotărârea privind referendumul
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    22 Aug 2012   •   15:39

Decizia CCR a ajuns la Parlament, a anunţat, miercuri, preşedintele camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Am primit hotătârea Curţii Constituţionale un pic mai târziu decât ne aşteptam, dar a sosit", a declarat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Birourile permanente se vor reuni joi, la ora 12, pentru prezentarea deciziei CCR privind rezultatul referendumului din 29 iulie.

"Am decis ca mâine (joi - n.r.), la ora 12, să convocăm birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru a prezenta decizia CCR", a anunţat Zgonea.

Preşedintele Camerei a spus că speră că va fi cvorum, în condiţiile în care mulţi colegi l-au anunţat, telefonic, că au nevoie de două-trei zile pentru a ajunge în Bucureşti, deoarece sunt în concediu.

Până atunci, hotărârea CCR nu poate fi prezentată presei, potrivit legii.




×
Subiecte în articol: referendum
Parteneri
Înregistrări șocante de la Spitalul Pantelimon: A murit tot salonul 6!
x close