Antena 3 Politică Deputat PSD, atac dur la Klaus Iohannis: Ignoră istoria și legea!

Deputat PSD, atac dur la Klaus Iohannis: Ignoră istoria și legea!

29 Ian 2019   •   11:46
Deputat PSD, atac dur la Klaus Iohannis: Ignoră istoria și legea!

Decizia președintelui Klaus Iohannis de a decora o serie de supraviețuitori ai Holocaustului stârnește controverse. Și nu gestul în sine, ci faptul că printre persoanele decorate nu s-a aflat niciun supraviețuitor de etnie romă, populație care a suferit și ea din plin din cauza politicii de purificare rasială a regimului nazist.

Președintele României ignoră istoria și legea, acuză deputatul PSD Petre Florin Manole.

"Am luat act cu stupefacție de faptul că președintele României, domnul Klaus Iohannis, tratează discriminatoriu minoritatea romă și ignoră memoria unora dintre victimele Holocaustului. Președintele României a decorat luni, 28 ianuarie 2019, cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, un număr de supraviețuitori ai acestei tragedii. Aceasta este a doua oară, Klaus Iohannis decorând, în luna octombrie 2018, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, alți 44 de supraviețuitori.
În ambele situații, Administrația Prezidențială nu a decorat niciun supraviețuitor rom al Holocaustului. De ce?
Aceasta în ciuda faptului că Legea nr. 107/2006, art 2, lit d) include romii și definește Holocaustul ca “persecuția sistematică sprijinită de stat și anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum și de aliații și colaboratorii săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populația romă a fost supusă deportării și anihilării.”
Spre deosebire de actualul șef de stat, în primul său mandat, președintele Traian Băsescu nu doar că a avut grijă ca printre supravietuitorii decorați să se regasească și etnici romi, dar chiar a și adresat un mesaj în limba romani. Ca o ironie a sorții, printre cei decorați atunci a fost și un bătrân rom din Sibiu, oraș cu o importantă comunitate romă formată mai ales din supraviețuitori ai Holocaustului și descendenții lor. N-ar trebui ca fostul primar al Sibiului să cunoască această realitate?
Cred că, din perspectiva legii, a faptelor istorice, dar și a bunului simț, președintele României, domnul Klaus Iohannis, are datoria morală, legală și constituțională de a da un răspuns public și de a ne spune de ce în atâtea rânduri nu a considerat oportun să decoreze și romi supraviețuitori ai Holocaustului", a scris Manole, pe Facebook.

Pe cine a decorat Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat luni, 28 ianuarie, pe unii supraviețuitori ai Holocaustului

Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler doamnei Davidovits Rachel, doamnei Pardău Lea, domnului Schwartz Paul, doamnei Segal Sandra, domnului Shai Meir, doamnei Szinetar Iudita Agneta şi doamnei Vainer Anette.

De asemenea, s-a conferit Medalia Naţională „Serviciul Credincios” Clasa a III-a fotografului Klein Andrei.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close