În mod normal, pe vremea asta, Klaus Iohannis era deja în vacanță.
Așa a fost în fiecare vară de când a ajuns la Cotroceni plus că statistica îl arată drept cel mai plimbăreț președinte pe care l-a avut România. În 3 ani de mandat, a bifat nu mai puțin de 7 vacanțe de lux
Dar, la fel ca-n cazul caselor, și în privința vacanțelor pare că numărul 7 e cu ghinion pentru președintele Iohannis. Fiindcă vara asta n-a mai dat fuga nici măcar până pe masivul Șureanu sau la terenul de golf al unui afacerist controversat din Cluj Napoca, pe care l-a inaugurat anul trecut.
Dar ce poate fi atât de grav încât să renunțe președintele la relaxarea care, în mod evident, îi place atât de mult? La Palatul Cotroceni pare că s-a dat alarma și cel puțin 3 vești proaste au ajuns la Iohannis.
În primul rând, politic vorbind, de când și-a lansat candidatura, deși deocamdată aleargă cam de unul singur în această cursă, sociologii se înghesuie să-i transmită președintelui că nu iese nici măcar pe locul 2.
Val de sondaje, în ultima vreme, îi cântă lui Iohannis că, la cum arată acum lucrurile, nici măcar n-ar prinde turul doi la prezidențialele de la finalul lui 2019. Ba, mai mult, propaganda îi tot bagă-n față pe Kovesi și Cioloș.
Și dacă sistemul i-ar da semnale lui Klaus Iohannis că nu-l mai susține, ăsta chiar ar fi motiv de mare îngrijorare pentru președinte.
Ce vești proaste a primit Klaus Iohannis, în ultima vreme, și care sunt bombele care amenință să-i explodeze în față, aflați din materialul prezentat, sâmbătă, în exclusivitate, de Andreea Sava la "Descoperiți":