Antena 3 CNN Politică EBA l-a felicitat pe Twitter pe Prinţul Paul

EBA l-a felicitat pe Twitter pe Prinţul Paul

EBA l-a felicitat pe Twitter pe Prinţul Paul
Sursa foto: Foto: mediafax.ro
de S.T.    |    14 Feb 2012   •   22:27

Elena Băsescu este "urmărită" pe Twitter de aproape 1300 de persoane. Şi pentru că este o persoană publică şi doreşte să îşi ţină în permanenţă înformaţi "fanii", aceasta postează mesaje şi imagini din timpul programului său.

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu l-a felicitat, marţi, pe Prinţul Paul, scriind pe Twitter că acesta "a fost recunoscut legal membru al familiei regale".

"Prinţul Paul a fost recunoscut legal membru al familiei regale. Felicitări!", a scris Elena Băsescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză prinţului Paul de România, respingând recursul Regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul. Acest proces de recunoaştere a filiaţiei legitime a prinţului Carol Mircea faţă de Carol al II-lea, cu toate drepturile ce decurg din aceasta a durat în România peste 20 de ani.




×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close