Antena 3 CNN Politică Eduard Hellvig face apel la schimbare în PNL: Dacă ratăm restartul, partidul riscă să rămână într-un muzeu al oportunităților ratate

Eduard Hellvig face apel la schimbare în PNL: Dacă ratăm restartul, partidul riscă să rămână într-un muzeu al oportunităților ratate

A.I.
3 minute de citit Publicat la 16:28 24 Mai 2025 Modificat la 16:28 24 Mai 2025
Eduard Hellvig
Eduard Hellvig a intrat în PNL după ce a condus SRI timp de opt ani. Foto: Hepta

Eduard Hellvig, fost director al SRI, demisionar în 2023, după opt ani de mandat, a transmis un mesaj cu ocazia a 150 de existență a Partidului Național Liberal în România.

Hellvig este în prezent membru PNL. 

"Provocarea reală pentru PNL ține de reinventarea modului în care facem politică", spune el într-un mesaj pe X, adăugând că "nu este suficientă ajustarea câtorva echipe sau schimbarea câtorva șuruburi".

Dacă reușim să facem din aniversare un restart strategic, PNL poate reveni în cursă cu motoarele turate corect și cu sprijin popular revigorat. Dacă nu, riscăm ca evenimentul să rămână un popas într-un "muzeu al oportunităților ratate", avertizează el.

Postarea lui Hellvig, în continuare.

"Partidul Național Liberal ar fi meritat, ca partid de referință al istoriei noastre, să‐și celebreze centenarul și jumătate sub un cer senin. Îl întâmpină însă la o răscruce în care vechile hărți au devenit inutile, indicatoarele nu ne ajută și nu există nici vreun Waze magic. Azi ține de fibra liberalilor să găsească ei înșiși calea corectă.

Spuneam la aniversarea precedentă că 'pentru a rămâne relevant, PNL-ul de azi, si mai ales cel de mâine, trebuie sa schimbe viteza, si să mărească ritmul. Nu este suficient să meargă inerțial in siajul unor succese din trecut sau al unor parteneri care reprezintă alte valori. Nu este suficient să se inspire de la partide aparent similare, dar care nu reprezintă cu adevărat nici progresul, nici democrația, nici interesul României.'

Eduard Hellvig: Nu mai e vorba de ajustarea unor echipe și de schimbarea câtorva șuruburi

La un an distanță, din păcate, mesajul rămâne actual. Nu mai este vorba doar despre ajustarea câtorva echipe, schimbarea câtorva șuruburi ori corectarea unor trasee punctuale.

Provocarea reală ține de reinventarea modului în care facem politică, de mai mult curaj din partea tinerilor promițători care se află în linia a doua a partidului și de o regândire a modului în care promovăm modelul democrației liberale într-o lume infinit mai complicată decât cea din 1989 și incomparabilă cu cea din 1875.

Ce înseamnă, concret, o nouă paradigmă liberală?

  • Unitate autentică, nu de vitrină, cu decizii transparente, competență în fața loialității de gașcă și direcții care inspiră încredere, nu teamă.
  • Reformă internă profundă, adică reguli clare, meritocrație de jos în sus și deschidere către oameni noi și chiar specialiști din afara partidului.
  • Agenda pentru prezent și viitor, cu o deschidere către economia digitală, infrastructură modernă, promovarea valorilor europene și naționale în același timp, dar și cu sprijin real pentru antreprenoriat și mobilitate socială.
  • Apărarea democrației liberale în contextul noilor presiuni tehnologice și ideologice, printr-un parteneriat constant cu societatea civilă, respect pentru instituții și reacție fermă la intoxicarea informativă ori la tentațiile iliberale.

Eduard Hellvig: E nevoie de leadership care să inspire și să reconstruiască încrederea în liberalism

În intersecțiile aglomerate nu câștigă cel care calcă mai tare pedala, ci cel care citește fluxul, anticipează manevrele celorlalți și conduce în așa fel încât pasagerii simt că pot ajunge la destinație în siguranță. Pentru PNL, 'viteza' fără predictibilitate nu mai este o opțiune; este nevoie de leadership care să inspire și să reconstruiască încrederea în liberalism ca principală cale către libertate, prosperitate și echilibru democratic.

Partidul nostru ar fi meritat o aniversare mai bună. Eventual cu o victorie. Nu a fost. Probabil că fiecare dintre noi, liberalii de azi, ar fi trebuit să facem mai mult și mai bine pentru a traversa ambuteiajul politic.

Dacă reușim să transformăm aniversarea dintr-un moment strict comemorativ (pentru că asta este acum, după rezultatele recente) într-un restart strategic, partidul poate reveni în cursă cu motoarele turate corect și cu sprijin popular revigorat. Dacă nu, riscăm ca sărbătoarea de 150 de ani să rămână doar un popas în ambuteiajul istoriei, un muzeu al oportunităților ratate.

La mulți ani tuturor celor care gândesc, simt și acționează liberal! Provocarea e deschisă: de la cota 150, poate fi conceput un proiect politic capabil să repare gropile în mers și să croiască, din nou, drumul cel mai sigur către viitor."

×
Etichete: Eduard Hellvig PNL
x close