Antena 3 CNN Politică Emmanuel Macron, la Palatul Cotroceni. Ce a discutat Iohannis cu președintele Franței

Emmanuel Macron, la Palatul Cotroceni. Ce a discutat Iohannis cu președintele Franței

S.T.
2 minute de citit Publicat la 15:18 24 Aug 2017 Modificat la 15:18 24 Aug 2017
o_1boa89hsa1alm12ov1ijkd395dn8.jpg

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a sosit, joi, la Bucureşti, pentru o vizită de câteva ore. Klaus Iohannis a declarat, după întâlnirea cu președintele Franței, că vizita lui Macron în România reprezintă un moment simbolic.

„România este prima țară din regiune unde domnule președinte (preşedintele Franţei, Emmanuel Macron - n.red. ) efectuați o vizită bilaterală, ne onorează! Este și un moment istoric, se îndeplinesc 25 de ani de la tratatul dintre România și Franța”, a spus Klaus Iohannis, în debutul conferinței comune de presă.

„Am avut discuții foarte bune, în urma cărora am decis aprofundarea parteneriatului strategic”, a adăugat președintele român.

Potrivit președintelui Klaus Iohannis, România rămâne una dintre țările cele mai atașate francofoniei.

„Am subliniat rolul comunității românești din Hexagon, cu rol de liant dintre cele două societăți, mulți români cu înalta calificare lucrează în Franța și contribuie la bunăstarea societății franceze. Am decis să conlucrăm în contextul consolidării proiectului european la care amândoi ținem foarte mult. România este astăzi un stat membru matur, cu un profil preeuropean foarte puternic care dorește să fie membru reformator al Uniunea Europene”, a mai spus Klaus Iohannis.

Macron: Sper să dezvoltăm relațiile de afaceri

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că se bucură de relațiile bilaterale.

„Avem viziuni comune privind afacerile europene. Europa protejează o idee și anume să progresăm împreună”, a declarat Macron, joi, la Palatul Cotroceni.

Revizuirea directivei privind detaşarea lucrătorilor nu înseamnă să îi împiedicăm pe transportatorii români să lucreze peste tot în Europa, a afirmat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, joi, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că problema directivei actuale este că aceasta reprezintă „un cadru prea slab”.

„Vom întări parteneriatul dintre noi(...). Ne dorim ca toți cei care lucrează în Europa să facă asta loial și competitiv. Transportatorii să lucreze demn și eficace. Vă mulțumesc pentru spiritul constructiv în care abordăm această faza a discuției”, a subliniat Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron: Aveți tot dreptul să cereți integrarea în spațiul Schengen

Președintele Macron a precizat că România are tot dreptul pentru a cere integrarea în spațiul Schengen.

„Dorința noastră este ca Europa să meargă înainte. Aveți tot dreptul să cereți integrarea în spațiul Schengen. Sunt total deschis, însă trebuie să fiu sincer. Europa spațiului Schengen nu funcționează bine și nu ne putem bucura de asta. În următoarele luni vom acționa o reformă”, a declarat Emmanuel Macron.

„Vă arătam toată deschiderea de a avea un parteneriat demn de toate eforturile pe care le-ați făcut. Știm că sunteți ferm hotărât să integrați deplin România și zona Euro este o astfel de convergentă. Așadar, împreună am decis să lucrăm în următoarele săptămâni pentru toate aceste proiecte”, a mai spus el.

 

 

 

×
Parteneri
x close