Antena 3 CNN › Politică › Explicația deputatului PNL, acuzat că a chiulit de la Parlament pentru o programare la salonul de manichiură: „Am fost înainte de plen”

Explicația deputatului PNL, acuzat că a chiulit de la Parlament pentru o programare la salonul de manichiură: „Am fost înainte de plen”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 19:56 04 Noi 2026 Modificat la 19:56 04 Noi 2026
ionut stroe
Deputatul a precizat că programarea a fost făcută la prima oră a dimineții și că nu a întârziat la activitatea parlamentară. FOTO: Captură video Antena 3 CNN/Gandul.ro

Deputatul PNL Ionuț Stroe, fost purtător de cuvânt al partidului, a fost fotografiat miercuri la un salon de cosmetică, în apropierea orei la care începea programul de la Parlament. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, în emisiunea „Decisiv”, moderată de Cătălina Porumbel, liberalul a explicat că a mers la salon la ora 9:00 dimineața și că, o jumătate de oră mai târziu, era deja la Parlament.

Întrebat dacă a fost mulțumit de manichiură, Ionuț Stroe a răspuns: „Bine, mulțumesc, ca de fiecare dată. Sunt consecvent când e vorba de servicii. Mă duc doar la oamenii în care am încredere”.

Deputatul a precizat că programarea a fost făcută la prima oră a dimineții și că nu a întârziat la activitatea parlamentară.

„M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament”, a declarat acesta.

Întrebat dacă manichiura a fost gata în doar 30 de minute, Stroe a explicat că procedura este diferită în cazul bărbaților.

„Da. Este o foarte mare diferență între manichiura unei femei și manichiura la bărbați”, a spus deputatul.

Acesta a invocat și sistemul electronic de vot al Parlamentului, despre care a afirmat că poate confirma prezența sa.

„Există un sistem electronic de vot. Puteți să verificați la Parlament, dacă nu mă credeți”, a declarat Ionuț Stroe.

Deputatul a susținut că fiecare persoană este liberă să decidă unde și cum își asigură igiena personală și a insistat că a fost prezent la Parlament.

„Orice om este liber să-și asigure igiena personală unde vrea. Am fost prezent acolo, la Parlament”, a afirmat liberalul.

„Plecați de la o idee falsă. Am fost la Parlament, puteți vedea ora la care am ajuns. Vă rog să verificați camerele”, a mai spus deputatul PNL.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close